mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimage (1)” În această dimineață, un polițist aflat în timpul liber a salvat viața unui bărbat de 63 de ani, care a suferit un stop cardio-respirator. În timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburanți din Pitești, polițistul a observat că unui bărbat i s-a făcut rău și, în scurt timp, a devenit inconștient.

Cu stăpânire de sine și fără să stea pe gânduri, agentul șef principal Dan Dogaru, din cadrul Serviciului Rutier Argeș, a intervenit și i-a făcut bărbatului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului medical. Totodată, un echipaj de poliție, aflat în patrulare, a oprit la locul evenimentului.

Webp.net-resizeimage (2)Cei doi polițiști, din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu colegul care deja intervenise, au rămas la fața locului și au sprijinit echipajul medical, care a continuat manevrele de resuscitare.

În urma tuturor acțiunilor, bărbatul și-a revenit și a fost transportat la spital. Pe tot parcursul deplasării, dar și la spital, echipajul de poliție a fost alături de soția bărbatului, care era profund marcată de eveniment. La câteva ore după eveniment, polițiștii s-au interesat de starea bărbatului, cel în cauză fiind în stare stabilă, sub supravegherea cadrelor medicale.

Apreciem implicarea colegilor noștri și le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă”, precizează IPJ Argeş.