Un impact devastator a avut loc joi pe DN 72A, la ieşirea din Priseaca. Un șofer de 21 de ani a murit, iar pasagerul care îl însoțea se află în stare gravă la spital după ce autoturismul lor a fost izbit violent de o mașină.
Conducătorul auto care a provocat accidentul intrase în depășire și, ajuns pe celălalt sens de mers, nu a mai putut evita tragedia.
Mașina care circulă regulamentar a ricoșat într-un alt autoturism, care a fost avariat.
Impactul violent a avut loc pe Drumul Naţional 72 A, în apropiere de comuna Dragomiresti. Potrivit primelor cercetări, poliţiştii spun că un şofer de 41 de ani ar fi intrat în depăşire.
Şi, ajuns pe celălalt sens de mers, a izbit puternic maşină condusă de tânărul de 21 de ani, care era însoţit de un pasager de 30 de ani.
Iulian Florea, martor: “Ar fi venit din direcţia asta cu foarte mare viteză, aşteptau 3 maşini pe a patra să facă stânga aici.”
Martor: “La stop trebuia să oprească, domne. Şi dacă oprea la stop nu avea cum să aibă viteza asta să se urce pe balustradă.”
Martor: “Se grăbeşte, te omoară pe trotuar! Asta e situaţia!”
Imediat a fost dată alarma, iar salvatorii au ajuns de urgenţă la fața locului.
Martor: “Două ambulanțe i-a luat pe amândoi, i-a dus la spital.”
Şoferul în vârstă de 21 de ani şi pasagerul aflat în dreapta sa, grav răniţi, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Din păcate, pentru cel aflat la volan, medicii nu au mai putut face nimic şi i-au constatat decesul.
Subcomisar Alexandra Ciurea-purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa: “Pe Drumul Naţional 72 A, în afara localităţii Dragomireşti, s-a produs o coliziune între trei autovehicule. Din nefericire, în urma impactului o victimă a decedat, iar o alta a fost rănită grav.”
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
sursa – Pro TV