vin. dec. 27th, 2024

crangu5Este scandal în comună Crângurile din Dâmboviţa! Primarul îl acuză pe un tânăr din sat că, din pricina unor aprinse discuţii politice, i-ar fi distrus maşina cu bâta şi toporul.

Cel acuzat însă are altă variantă: povesteşte că ar fi văzut autoturismul primăriei în parcarea unui bar, şi că el doar a făcut o fotografie şi a postat-o pe internet.

crangu6Costin Barbu-primarul comunei Crângurile: ”La volanul maşinii, cred că au vrut să mă lovească, fiind întuneric, nu am văzut foarte bine, au vrut să dea cu bâta, dovadă că au spart oglinda din partea dreapta”.

Primarul recunoaşte că, duminică, se afla cu maşina instutuției la un local din comună, dar susţine că era… în interes de serviciu. Nu a înţeles de ce tânărul respectiv, împreună cu un amic de-al lui, i-au făcut fotografii şi le-au postat pe internet. Mai mult, când a vrut să le ceară explicaţii, unul dintre cei doi ar fi devenit agresiv.

crangu4Costin Barbu-primarul comunei Crângurile: ”Când am ajuns la ei la poartă, m-au aşteptat cu bate şi topoare. Au început să mă înjure, m-am trezit cu un topor în luneta, am luat decizia să fug, dacă cobor, probabil azi eram mort”.

Angajaţii primăriei sunt supăraţi de pagubă, mai cu seamă că maşina instituţiei nu are nici asigurare casco, iar reparaţia va fi suportată din bugetul local.

crangu3Jean Barbu-manager transport Primăria comunei Crângurile: ”Ceva incredibil, nu-mi vine să cred aşa ceva! E tâlhărie la drumul mare, nu am cuvinte ce să spun!”

Cel reclamat de primar spune că nu ştie cine a făcut stricăciunile, dar e revoltat ca edilul foloseşte maşina instituţiei în interes personal.

crangu1Bogdan Divan-tânărul reclamat: ”Noi am considerat că nu are dreptul să umble cu maşina primăriei în afara serviciului, duminică. I-am făcut o poză şi am postat-o pe Facebook. După care am fost urmăriţi de două maşini, ne-a blocat. Era Costin, primarul comunei, cu maşina primăriei, a doua, vărului lui”.

crangu2Poliţiştii au deschis dosar penal pentru distrugere şi ameninţare, şi le-au luat declaraţii tuturor celor implicaţi, pentru stabilirea adevărului.

crangusursa – ProTV