2 mai 2024

8 – 11 septembrie, Zilele Cetăţii Târgovişte

Zilele Cetăţii Târgovişte reînvie farmecul medieval al fostei capitale a Ţării Româneşti

Fosta capitală a Ţării Româneşti prinde viaţă în cadrul Zilelor Cetăţii Târgovişte. În perioada 8 – 11 septembrie sute de domniţe, domni, cavaleri şi voievozi vor trezi farmecul medieval de altă dată. La evenimentul dedicat Târgoviştei vor fi prezenţi folclorişti din întreaga lume, artişti hand-made, meşteşugari, dar şi nume importante ale scenei muzicale româneşti: Holograf, Phoenix, Sistem, Vunk, Deep Central, Xonia, Narcotic Sound şi Trooper.

Ediţia de anul acesta a Zilelor Cetăţii Târgovişte marchează reînvierea cetăţii medievale a fostei capitale a Ţării Româneşti şi reuneşte manifestări ce promovează valorile, tradiţiile şi obiceiurile locale, fiind un promotor al turismului autohton.

Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor va înveseli străzile oraşului pe parcursul întregului eveniment. Grupuri de folclor din Italia, Republica Moldova, Spania, Bulgaria, Turcia şi România vor oferi un adevărat spectacol în cadrul paradelor şi spectacolelor pregatite.

Joi dimineaţă, la Mitropolia Târgovişte va avea loc slujba religioasă prilejuită de praznicul Sfintei Fecioare Maria, iar spre seară, în cadrul de Galei de Excelenţă a Municipiului Târgovişte vor fi premiate personalităţi ce au realizat lucruri semnificative pentru oraş.

Weekend-ul aduce adevărata sărbătoare medievală în fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Astfel, vineri are loc deschiderea Târgului Meşterilor Populari, iar în Curtea Domnească vor fi organizate workshopuri medievale, unde participanţii se vor bucura de tir cu arcul, pictat pe scoarţă de copac, jocuri medievale şi workshopuri de olărit. TROOPER şi Orchestra simfonică Muntenia vor oferi un spectacol inedit pe scena amplasată pe ruinele cetăţii. Seara de vineri va fi incheiată de un concert extraordinar PHOENIX.

Parada Medievală, una dintre cele mai emblematice manifestări ale Zilelor Cetăţii Târgovişte ajunge anul acesta la cea de-a XVI-a ediţie. Sâmbătă vor prinde viaţă, rând pe rând Curtea lui Mihai Viteazu, Curtea lui Mircea cel Bătrân, Curtea lui Vlad Ţepes, a lui Constantin Brâncoveanu şi cea a lui Petru Cercel. Concertul Pro Istoria Fest îi va aduce pe scena Zilelor Cetăţii Târgovişte pe Paradigma, Xonia, Deepcentral, Narcotic Sound şi Sistem în seara de sâmbătă şi pe Paradigma, Vunk, Antract, Sistem şi Crispus şi Holograf în noaptea ce încheie sărbătoarea medievală de la Târgovişte.

Zilele Cetăţii Târgovişte, eveniment ce promovează valorile, tradiţiile şi obiceiurile româneşti sunt organizate de Primăria Municipiului Târgovişte împreună cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Teatrul Municipal Târgovişte şi Centrul Cultural Judeţean Dâmboviţa.

Evenimentul “Zilele Cetăţii Târgovişte”, ce sărbătoreşte învierea cetăţii medievale şi ale cărui manifestări au devenit tradiţie adună în fiecare an zeci de mii de persoane pe străzile oraşului. Printre cele mai emblematice manifestări ale Zilelor Cetăţii Târgovişte se numără Parada Medievală, Festivalul Internaţional de Folclor, Târgul Meşterilor Populari şi Gala de Excelenţă. În fiecare an pe scena din Târgovişte au urcat nume mari ale muzicii româneşti şi internaţionale: Rafaga, Holograf, Horia Brenciu, Ştefan Bănică Junior, Loredana, Gheorghe Zamfir, Smiley, Voltaj, Cargo, Vama, Sistem, Fly Project, Taxi, Zdob şi Zdub, HiQ şi mulţi alţii.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial