TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

5 oameni au fost răniţi în accidentul rutier de la Răzvad

5 oameni au fost răniţi în accidentul rutier produs astăzi, pe DN 72, la Răzvad.

Este vorba despre un şofer, de 46 de ani şi patru pasageri.

Cele cinci victime au fost transportate cu ambulanţele la UPU Târgovişte.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în localitatea Răzvad.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Doicești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, din direcția Târgoviște către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Ocnița.

În urma impactului, șoferul de 46 de ani și alți patru pasageri ai autoturismelor, cu vârste cuprinse între 5 și 35 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.