26 aprilie 2024
Studenţii Universităţii Valahia din Târgovişte învaţă cum să facă afaceri

Studenţii Universităţii Valahia din Târgovişte învaţă cum să facă afaceri

afaceriCOMUNICAT DE PRESĂ

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgoviște şi Societatea Antreprenorială Studențească Valahia sub egida Asociației Tinerilor Întreprinzători din Mediul Virtual, au organizat în perioada 15 16 noiembrie 2018, ediția a IV a a Târgului de Întreprinderi Simulate TIMV 2018.

Acest eveniment s-a adresat studenților și elevilor preocupați de consolidarea abilităţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea unui sistem de informare adaptat şi eficient, accentuarea cerinţelor privind performanţele în cercetare, derularea activităţii de tranzacţionare, intensificarea relaţiilor de colaborare între întreprinderile simulate/firmele de exerciţiu expozante, promovarea conceptului de întreprinderi simulate/firme de exerciţiu.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României și Imnului Facultății de Științe Economice, după care a urmat o scurtă prelegere a domnului conf. univ. dr. Gabriel Croitoru, care a ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului: Primăriei Municipiului Târgoviște, Consiliului Județean Dâmbovița, Ministerului Educației Naționale și firmelor expozante.

Conf. univ. dr. Mircea Duică, decanul Faculății de Științe Economice, se așteaptă ca aceste inițiative să devină cât mai curând afaceri. În Regiunea Sud-Munteniei există multe oportunități pentru tineri, care pot transforma astfel de întreprinderi și firme de exercițiu în afaceri reale care pot duce la dezvoltarea regiunii.”

La rândul său, conf. univ.dr. Crsitina Ștefan, prorector al Universității Valahia din Târgoviște, a transmis felicitări colegilor de la Facultatea de Științe Economice pentru organizarea evenimentului, dar și tinerilor pentru implicare, urându-le succes în continuare.

Vorbind despre Târgul TIMV 2018, prof. univ. dr. Constantin Pehoiu, președintele Senatului universitar, consideră că evenimentul îi ajută pe studenți și elevi să-și lărgească orizonturile în ceea ce privește lumea antreprenorială și mediul de afaceri, tinerii fiind cei pe umerii cărora societatea se va dezvolta în următoarea perioadă.

Domnul Sorin Ion, inspector școlar general al ISJ Dâmbovița, în discursul său și-a manifestat bucuria de a fi alături de Universitatea Valahia la acest eveniment.

Domnul Georgian Roșu, General Manager al companiei PLURIVA, a transmis felicitări pentru inițiativa de a organiza acest concurs și a mulțumit pentru șansa de a face parte din juriu. Acesta a mai adăugat că Târgoviște este pentru câteva zile capitala planurilor de afaceri studențești”.

Suzana Ilie, director al Colegiului Economic Ion Ghica, vorbind despre importanța acestei metode de învățare firma de exercițiu”, a declarat: Lumea afacerilor nu este lumea virtuală, dar lumea virtuală este cea care ne pregătește pentru lumea dură a afacerilor”. Discursul doamnei director s-a încheiat cu propunerea de a se ajunge la Târgul Internațional din New York cu o firmă hibrid, între o firmă de exercițiu și o întreprindere virtuală sau între mai multe firme de exercițiu și întreprinderi virtuale, cu scopul de a revoluționa conceptul.

Facultatea de Științe Economice a încercat să creeze o tradiție ca să asigure o continuitate în învățământul economic de la Târgoviște, o continuitate care să aducă ceva nou, o idee transpusă în practică de către colegii mai tineri”, a spus prof. univ. dr. Ion Stegăroiu.

Bogdan Pușcaru, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița, a transmis un mesaj de susținere și încurajare elevilor și studenților participanți la eveniment. De asemenea, a dorit să mulțumească Excelenței Sale, Ambasadorul Bosniei și Herțegovinei, domnul Mile Vasic, prezent la manifestare, pentru încercarea acestuia de a crea o punte de legătură între cele două țări, în domeniul afacerilor.

La acest amplu eveniment, alături de studenți, au participat și elevi de la Colegiul Economic Ion Ghica Târgoviște, Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez București, Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân” București, Colegiul Agricol Dr. C. Angelescu Buzău, Liceul Tehnologic Ion Barbu Giurgiu, Școala superioară Comercială Nicolae Kretzulescu București, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu” Snagov.

Firmele premiate ale tinerilor întreprinzători, care s-au clasat pe locul I, au fost: TIME TO TRAVEL SRL (Secțiunea Cel mai bun spot publicitar), F.E. PARFICTION S.R.L. (Secțiunea Cea mai bună prezentare PPT”), F.E. LA ZÂMBĂREȚU S.R.L. (Secțiunea Cel mai bun catalog), F.E. FLORART S.A. Colegiul Economic Ion Ghica Târgoviște (Secțiunea Cel mai bun stand și Marele Premiu TIMV 2018).

BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial