26 aprilie 2024

„S-a speculat că «hoţii, nenorociţii» care gestionează activitatea Companiei de Apă măresc preţurile cu 14-14,5%, aspect nereal!”

alexandru-oprea„S-a speculat că «hoţii, nenorociţii» care gestionează activitatea Companiei de Apă măresc preţurile cu 14-14,5%, aspect nereal. Vreau să prezentăm corect opiniei publice faptul că are loc o ajustare a tarifului, în sensul că acea diferenţă care rezultă din calculul pe noua valoare a TVA să fie utilizată de Compania de Apă şi dusă în acel fond de dezvoltare, absolut necesar pentru plata contribuţiei de 8% pe care societatea trebuie s-o dea la proiectele europene, dar şi pentru investiţiile din fonduri proprii ale companiei.

Deci afirm în deplină cunoştinţă de cauză şi cu deplin respect faţă de consumatori şi faţă de utilizatorii serviciilor noastre că preţul pe care un cetăţean l-a plătit la factura medie de apă/canal nu va suferi modificări faţă de preţul plătit până în luna decembrie 2015. Dacă până la 31 decembrie 2015 preţul pentru apă potabilă era de 4,33 lei (cu TVA), acelaşi preţ de 4,33 lei (cu TVA) va fi plătit şi începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Cele peste 40 miliarde lei pe care Compania de Apă trebuie să le achite anual, ca şi cheltuieli, legat de investiţiile pe care le avem din economiile pe POS Mediu, pe care le suportăm tot din bugetul Companiei de Apă, contribuţiile la proiectele europene, trebuie asiguraţi de undeva. De unde se pot asigura aceste lucruri? Din tarif. Deci preţul la apa potabilă se va menţine la 4,33 lei, iar preţul la canalizare, la 4,45 lei, aşa cum a fost şi până la data de 31 decembrie 2015.

Este adevărat că va avea o influenţă creşterea acelui procent de la 80% la 90% din canalul facturat în factura de apă, conform calculelor făcute de noi pe o factură medie care la nivelul Companiei de Apă Târgovişte are o valoare de 52,9 lei pe lună.

Va avea o influenţă sub 6% pe factura medie. Compania Târgovişte era printre puţinii operatori care rămăsese la acel procent din totalul de apă facturat pentru factura de canal şi mai ales în mediul urban, acolo unde nu sunt alte activităţi decât cele legate de funcţionarea gospodăriei casnice.

Este absolut firesc şi normal să facturăm un procent care să corespundă realităţii existente în gospodăriile respective. Când s-a pus problema reducerii TVA, fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, a spus că a făcut acest lucru tocmai în ideea că operatorii de apă au de plătit contribuţii către angajamentele asumate în contractele de finanţare pe POS 1 Mediu.

Deci această reducere de TVA a fost gândită pentru a permite operatorilor obţinerea unor fonduri necesare pentru dezvoltare”, a declarat directorul interimar al Companiei de Apă, Alexandru Oprea.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial