26 aprilie 2024

Peste 300 de şoferi, amendaţi pentru că nu au dat prioritate!

rutiNerespectarea normelor privind acordarea priorității de trecere, sancționată de polițiști

Polițiștii rutieri din Dâmbovița au acționat pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație privind acordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor angajați în traversarea regulamentară a părții carosabile.

Astfel, au fost constatate două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au fost aplicate 330 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 46 de permise de conducere.

24 de conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 14 vehiculelor, în cazul acestora fiind dispusă și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere, poliţia dâmboviţeană atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării unor reguli privind prioritatea de trecere:

-acordaţi prioritate de trecere vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflaţi într-o intersecţie nedirijată;

-acordaţi prioritate de trecere tuturor vehiculelor, în intersecţiile nedirijate, atunci când pătrund pe un drum de categorie superioară;

-permiteţi conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceştia se află opriţi în staţii prevăzute cu alveolă;

-acordaţi prioritate de trecere la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;

-acordaţi prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

Totodată, poliţia rutieră le recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea să se realizeze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial