15 aprilie 2021
Mare sărbătoare creștin-ortodoxă – Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim

Mare sărbătoare creștin-ortodoxă – Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim

Duminică Îl vom vedea pe Domul Hristos intrând în Ierusalim, ca un Împărat biruitor, călare pe un asin smerit şi blând venind să împlinească cele spuse de proorocul Zaharia ( cap.IX.9): „Nu te teme, fiica Sionului, că iată, Împăratul tău vine, blând şezând pe mânzul asinei!” Hristos intră ca un Împărat biruitor în Ierusalim, aşa cum odinioară se întorceau victorioşi împăraţii, căci El biruise moartea. A înviat pe Lazăr din Betania, care fusese mort de patru zile şi a biruit iadul şi demonii care străjuiau acolo. Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mântuitorul a făcut această mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: „Lazăre, vino afară!”, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întâmpinat cu stâlpări şi cu ramuri de finic. Odată cu intrarea în Ierusalim a Domnului, El a fost recunoscut în mod public ca Împărat şi Mesia – trimisul lui Dumnezeu. Se apropia Paştele când adevăratul Miel trebuia să fie jertfit în locul mielului care îl preînchipuise până atunci. Iisus intră în Ierusalim, locul unde avea să fie jertfit, acolo unde a murit de bună voie pentru mântuirea lumii. Era în cel din urmă an al vieţii Sale pământeşti. După multele minuni pe care le făcuse, acum se întorcea pentru cea din urmă oară la Ierusalim. Această evlavie si credinţă cu care a fost primit Mântuitorul în Ierusalim nu au împărtăşit-o arhiereii, fariseii şi cărturarii. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mântuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune a învierii lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a-L ucide pe Iisus. Căci adunând sinedriul, ziceau: „Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsam aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul.”(Ioan 11, 47-48). Astăzi noi ţinem în mâini crengi de salcie şi ne bucurăm, pentru că aşa cum El a intrat în Ierusalim cu atâţia ani în urmă, noi Îl aşteptăm să-Şi facă intrarea victorioasă în inimile noastre şi astfel, împreună cu El, să intrăm cu toţii în Săptămâna Mare. Semnificaţia crenguţelor de salcie pe care le primim astăzi în biserică este tocmai înnoirea legământului nostru cu Hristos; astfel Îl întâmpinam noi ca pe Împăratul vieţilor noastre. Aceasta este promisiunea pe care o facem către El astăzi; fiindcă nu trebuie să uităm că El este Acela care ne-a făcut primul o promisiune, iar promisiunea Lui este veşnică, completă şi a ţinut-o pană la capăt, mergând Să Se răstignească pentru noi pe Cruce. Ceea ce este important despre această zi, nu este cum a intrat Iisus în Ierusalim acum aproape două mii de ani, sau cum a fost El primit de iudei, sau ce fel de crengi ţineau ei în mâini, ci este felul în care Îl întâmpinăm noi pe El astăzi în sufletele noastre. Locuitorii Ierusalimului L-au primit ca pe un Împărat, suntem oare şi noi pregătiţi să Îl primim la fel? Când Pilat L-a întrebat dacă este cu adevărat Împarat, Iisus i-a răspuns ferm: „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr” (Ioan 18.37). Hristos devine Împăratul fiecăruia dintre noi în mod personal şi existenţial, atunci când ne dedicăm cu adevărat Lui. Dacă ne facem robii plăcerilor, averilor şi măririi lumeşti, înseamnă că nu mai suntem robii lui Hristos. Alegerea noastră este între a ne lăsa captivaţi de ceea ce este mai ieftin şi vulgar în lume sau a ne lăsa captivaţi de ceea ce este mai înălţător şi curat. Iisus este singurul care ne poate umple vieţile cu bucurii şi binecuvântări. El ne luminează calea atunci când ne aflăm în întuneric. Iar când El intră în viaţa noastră, trebuie să-L lăsăm să împărăţească în noi şi să renunţăm la mândrie, egoism şi propria voinţă. El ne va vorbi, iar noi Îl vom asculta. Unii ar zice că dacă ne dedicăm într-atâta măsură lui Hristos ne pierdem propria personalitate. Este însă ca şi cum ar spune cineva că vioara îşi pierde personalitatea atunci când la ea cântă maestrul. În realitate, tocmai atunci se naşte o simfonie. Tot astfel şi vieţile noastre devin adevărate simfonii, când le încredinţăm în mâinile Lui Dumnezeu. Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Preot Damian Iulian, Parohia Brăneşti I

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial