26 aprilie 2024
Dâmboviţa:  Forțele de ordine, controale în zonele aglomerate

Dâmboviţa: Forțele de ordine, controale în zonele aglomerate

Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști în ultimele 24 de ore

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în colaborare cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, au acționat pentru combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor, diminuarea riscului rutier și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 36 de acțiuni punctuale și 105 patrule pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, iar polițiștii au intervenit la 25 de evenimente, dintre care 14 au fost sesizate prin numărul pentru apeluri de urgență 112.

De asemenea, forțele de ordine au efectuat verificări, în special, în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în societăți comerciale, restaurante, terase, dar și în mijloacele de transport public în comun.

Au fost legitimate 2.500 de persoane, au fost controlate 107 autovehicule destinate transportului public în comun, 131 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 34 de operatori economici.

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.500 de lei (103 sancțiuni pentru neportul măștii de protecție și 10 pentru nerespectarea intervalului orar privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei).

Exemplu:

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni, privind respectarea măsurii de carantinare, la domiciliul unui bărbat de 25 de ani, din localitatea Izvoru, aceștia au constatat că bărbatul a încălcat măsura impusă, nefiind găsit la domiciliu.

Ulterior, față de bărbat s-a dispus măsura carantinării instituționalizate, fiind introdus într-un centru de carantină, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 din Codul Penal.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial