26 aprilie 2024
ALARMĂ! Un deţinut A FUGIT din Penitenciarul Găeşti!

ALARMĂ! Un deţinut A FUGIT din Penitenciarul Găeşti!

evadatgMarţi,  24.02.2015, la ora 17.00, administraţia Penitenciarului Găești a constatat şi a semnalat autorităților competente faptul că deţinutul Osman Ion nu s-a prezentat la unitatea de detenție după învoirea de 24 de ore, acordată ca recompensă pentru bună purtare.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă, în căutare, a mai multor echipe operative, inclusiv la domiciliul deţinutului. De asemenea, au fost informate instituțiile  de apărare, ordine publică şi siguranță națională de pe raza judeţului, dar şi cele de la nivel național.       

Pe parcursul executării pedepsei, deţinutul, clasificat în regim deschis, a avut o bună conduită, nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, a participat activ la activități educative şi a fost selecționat la activităţi lucrative, iar până în prezent a beneficiat de şase recompense.

În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea puteţi contacta Penitenciarul Găesti tel. 0245/710254; fax. 0245/710 254 sau purtătorul de cuvânt al penitenciarului – agent sef principal Florin ISPAS, la telefon mobil 0723 218047 şi e-mail: florin.ispas@anp.gov.ro.

Date de identificare şi semnalmente deţinut:

Nume: Osman Ion

 

Semnalmente:

Înălţime: 1,65 m

Tipul corpolenţei: slaba

Tipul frunţii: lată

Tipul nasului: rectiliniu

Tipul ochilor: căprui

Tipul gurii: mică

Tipul bărbiei: normală

Tipul urechilor: mijlocii lipite

Tipul feţei: ovală deschisă

Tipul părului: şaten închis

Tipul sprâncenelor: arcuite

Tipul bărbii: barbă rasă

Tipul mustăţii: nu poartă

Tipul corpolenţei: atletică

Semne particulare: nu are

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial