28 martie 2024
“Ziua Porţilor Deschise” pentru copii, la Jandarmeria Dâmboviţa

“Ziua Porţilor Deschise” pentru copii, la Jandarmeria Dâmboviţa

COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 200 de elevi şi preşcolari, însoțiți de cadre şi didactice de părinţi, de la unități școlare din municipiul Târgovişte, au răspuns invitaţiei Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, iar ieri, 31 martie a.c., au păşit pentru prima dată într-o unitate militară.

Timizi la prima vedere, copiii nu au stat prea mult timp deoparte şi, animaţi de curiozitatea specifică vârstei, au adresat întrebări şi au probat o parte din echipamentul pe care îl folosesc jandarmii în misiunile speciale și de asigurare a ordinii publice.

Aceștia au vizitat atelierele de pe platoul unităţii cu echipamentele folosite de jandarmii montani în misiuni de salvare, materialele specifice de protecție și intervenție, ținuta militară, mijloacele auto și au fost încântați de exercițiile demonstrative de autoapărarae, cu câinii de serviciu și de intervenție antiteroristă.

Întreaga activitate a avut ca scop familiarizarea copiilor cu privire la rolul, atribuțiile și misiunile jandarmilor dâmbovițeni.

Acțiunea “Ziua Porţilor Deschise” se înscrie în seria activităților dedicate sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române, instituție care pe data de 3 aprilie a.c. aniversează 173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial