19 aprilie 2024

Volintiru le-a pus gând rău leneşilor din PNL Dâmboviţa – “Vom merge până la excludere!”

www.mariusbuga.ro_images_mvolintiru„Lucrăm în continuare în a aplica măsuri organizatorice şi statutare în organizaţiile din judeţ. Sunt o serie de consilieri locali care vor fi luaţi în discuţie  într-o şedinţă restrânsă a biroului judeţean şi, ulterior, marţi, în şedinţa biroului judeţean.

Sunt sigur că se va lăsa cu sancţiuni în ceea ce-i priveşte pe consilierii locali. Vom merge până la excluderea din cadrul partidului şi, implicit, negociere în consiliile locale pentru a fi retraşi de pe listele de consilieri locali.

Oriunde apar astfel de situaţii nu vom face excepţii, pentru că este nefiresc să te lauzi că reprezinţi PNL într-un consiliu local, să îndeplineşti chiar funcţia de viceprimar (Cândeşti) şi să obţii la una dintre secţii doar un singur vot pentru partid.

Acest domn nu are ce să caute în rândurile PNL Dâmboviţa şi nici în altă parte. Avem şi cazul vicepreşedintelui CJD, Gabriel Grozavu. Este o discuţie pe care o facem de ceva vreme. Acesta insistă să rămână vicepreşedinte la CJD, nu o face decât pentru bani şi pentru a-i sluji comunistului şef de la Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Tot în cursul săptămânii viitoare vom decide şi soarta lui în această poziţie, dar şi în cadrul PNL Dâmboviţa.

Cei cinci consilieri judeţeni au mandat ferm pentru şedinţa  privind excluderea lui Deju, respectiv de a lua act de această solicitare a PDL, inclusiv cazul Grozavu. Grozavu nu are o problemă vizavi de cum votează în CJD.

Are o problemă prin prisma faptului că, deşi mi-a spus că ştie că partidul l-a pus acolo, deşi a avut o perioadă preşedinţia acestei filiale, deşi el este cel care a îngropat filiala şi trăim azi în sărăcia de consilieri locali şi judeţeni, nu a înţeles că trebuie să facă pasul în spate.

Respectiv de a rămâne consilier judeţean şi să renunţe, conform hotărârii Biroului Politic Teritorial, la funcţia de vicepreşedinte, urmând a fi înlocuit cu unul dintre colegii noştri”, spune Mihai Volintiru, preşedintele PNL Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial