16 aprilie 2024
VIDEO – Tâlhărie la drumul mare

VIDEO – Tâlhărie la drumul mare

Apropierea iernii îi face pe unii să vâneze lemne pe unde pot. Un bărbat din Dâmbovița care ducea spre casă, într-o căruță, doi metri cubi de lemne, susține că ar fi fost oprit de doi indivizi și forțat să răstoarne toată încărcătura în curtea lor.  

Păgubitul s-a plâns la poliție, iar agresorii sunt acum cercetați. Unul a fost reținut, celălalt e dat în urmărire.

Tâlhăria ar fi avut loc, marți, pe un drum judeţean din localitatea Voia. Căruţaşul, de 31 de ani, venea din pădurea unei cunoştinţe de unde luase lemne de foc şi se îndrepta spre casă. Omul le-a povestit polițiștilor cum a dat de necaz.

Câţiva localnici l-ar fi obligat să bage căruţa în gospodăria lor şi să descarce toate lemnele. Ulterior, l-ar fi ameninţat că îi vor face rău dacă va sufla vreo vorbă despre cele petrecute în faţa anchetatorilor.

Poliţiştii au descins în gospodăriile celor vizaţi, însă unul dintre cei reclamaţi apucase să fugă, iar acum este de negăsit.

Rudele celor bănuiţi de tâlhărie susţin însă că e vorba despre o neînțelegere. Ar fi vrut să plătească lemnele, dar vânzătorul n-a putut dovedi că erau scoase din pădure în mod legal.

Esmeralda Bârleanu, soția unuia dintre suspecți: „Pentru ce? Că cumpărăm o căruţă de lemne şi vrea lumea să facă manevre, să ia după îmbârligături, după altă lume. Aştepta să vină cu bonul, să aducă bonul şi să îi dea banii. Nu a mai venit nici cu bon. Ne-am pomenit cu poliţia la poartă”.

Unul dintre suspecți a fost reţinut pentru 24 de ore şi şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei Dâmboviţa.

Roxana Tudor, soţia bărbatului reţinut: „Omul meu nu a făcut nicio tâlhărie, n-a ameninţat pe nimeni, nu a făcut nimic”.

Reporter: De unde a luat lemnele?

Roxana Tudor, soţia bărbatului reţinut: „Păi, ştiu eu de unde le o fi luat, ce o fi făcut?”

Soacra unuia dintre suspecți: „Pentru o căruţă de lemne să îi bage la tâlhărie? A spus că se duce să îi aducă bonul şi nu i-a adus niciun bon, probabil că ei nu au avut bon.”

Căruțașul păgubit dă acum înapoi. Ar vrea să-i ierte pe agresori în schimbul unei sume de bani. Polițiștii spun însă că, odată începută acţiunea penală pentru tâlhărie, plângerea nu mai poate fi retrasă.

Sursa: StirilePROTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial