2 mai 2024
VIDEO – Cum s-a produs nenorocirea din Comişani, unde o biată femeie a sfârşit arsă de vie

VIDEO – Cum s-a produs nenorocirea din Comişani, unde o biată femeie a sfârşit arsă de vie

Sfârşit tragic pentru o bătrână de 90 de ani, din Dâmboviţa. Femeia a fost găsită carbonizată, în dormitor. Cel mai probabil, a dat fără să vrea foc încăperii. Apropiații spun că se plângea de frig și obişnuia să încălzească soba şi acum, vara.

Pensionara trăia în aceeaşi gospodărie împreună cu fiul, nora şi nepotul, dar locuia într-o anexă aflată în spatele casei. Se pare că focul a ars mocnit, iar cei aflaţi în încăperile dinspre drum si-au dat seama prea târziu.

Ion Camen, fiul victimei: „Cred că a vrut să facă focul, cred că a luat sticla de motorină, nu ştiu ce s-a întâmplat, că eu eram în casă. După aceea, flacără, nu ştiam încotro s-o apuc.”

Vecin: „Obişnuia să facă focul şi vara. Probabil, de la foc, de la lemne, ceva nesupravegheat.”

Vecin„Ea nu mai avea control asupra ceea ce face şi e posibil că a izbucnit de undeva, poate că a încălzit ceva.”

Femeia a fost găsită carboizată de pompieri

Când au văzut fumul, oamenii au sunat la 112. Trei autospeciale şi un echipaj de la Ambulanţă au ajuns acolo.

Vasile Toporan, asisistent medical SAJ Dâmboviţa: „Am fost solicitaţi pentru un incendiu. Ajunşi la locul solicitării, pacienta era decedată, carbonizată.”

Ion Bătrânu, primarul comunei Comişani: „S-a ajuns în situaţia asta, nu s-a intervenit, nu s-a ştiut la timpul potrivit.”

Când a realizat ce nenorocire s-a întâmplat, nora victimei a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească exact din ce cauză s-a produs această tragedie. 

Sursa: StirilePROTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial