Accident grav, ieri după-amiază, între două motociclete, pe Drumul Național 71, în localitatea Priboiu, aproape de Pucioasa.
O tânără de 21 de ani a fost preluată de urgență cu ambulanța după ce motocicleta pe care o conducea a intrat într-o altă motocicletă, pe care se afla un tânăr de 20 de ani.
Motocicleta celui din urmă a fost proiectată în urma impactului într-o mașină.
”Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că o tânără de 21 de ani, din Pucioasa, în timp ce ar fi condus o motocicletă pe DN 71, în localitatea Priboiu, ar fi intrat în coliziune cu o altă motocicletă condusă de un tânăr în vâstă de 20 de ani.
Ulterior, tânărul ar fi fost proiectat pe sensul opus într-un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Găești. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a tinerei, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Dâmbovița.