lun. dec. 30th, 2024

1-115COMUNICAT DE PRESĂ

Vizita Vicepremierului Graţiela Gavrilescu în judeţul Dâmboviţa

Viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, unde a fost întâmpinată de Vicepreşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alin Manole, şi Prefectul judeţului, Antonel Jîjîie. Întâlnirea a avut loc la inițiativa senatorului Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Senatului României.

La eveniment au participat parlamentarii dâmboviţeni: Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Corneliu Ștefan, Dumitru Lupescu, Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Laurențiu Neculaescu, Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Ionel Petre, primari din judeţ, reprezentanți ai societăților comerciale, dar şi reprezentanţii instituţiilor cu competenţe în domeniul mediului (Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmbovița, Garda de Mediu Dâmbovița, Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa, Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea).

De asemenea, au mai fost invitaţi: Ecaterina Muscalu, directorul adjunct al Direcţiei Mediu din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Bogdan Lupescu, şeful Unităţii de Implementare, Pregătire Proiecte din cadrul CNAIR, dar şi proiectantul şi evaluatorul de mediu al proiectului „Modernizare DN71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 – lărgire la 4 benzi şi km 51+041 – km 109+905 – drum la 2 benzi”, stadiul acestuia fiind pe agenda întâlnirii de astăzi. Astfel, Viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu a subliniat importanța realizării acestui proiect de infrastructură, pe care îl consideră prioritar pentru instituția pe care o conduce și a fixat un termen de două săptămâni pentru rezolvarea tuturor aspectelor ce țin de obținerea avizului de mediu. În plus, domnia sa a stabilit pentru luni, 12.02.2018, la ora 10.00, o întâlnire de lucru la care vor participa toți factorii implicați în realizarea DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, pentru a găsi cele mai bune căi de demararea proiectului în cel mai scurt timp posibil.

În continuarea vizitei, au avut loc discuții cu reprezentanții primăriilor dâmbovițene și ai mediului de afaceri dâmbovițean, pe teme din domeniul mediului și resurselor naturale, importanței educării cetățenilor în privința colectării selective atât a deșeurilor menajere, cât și a deșeurilor electrice și electronice. În ceea ce priveşte situaţia depozitelor de deşeuri din judeţul Dâmboviţa, ministrul Gavrilescu a precizat: „Am purtat în această dimineaţă discuţii cu conducerea judeţului şi l-am rugat pe primarul de la Titu să vină să poarte o discuţie cu mine vizavi de o problemă care nu este problema unei entităţi, a unei singure comunităţi, ci a întregii comunităţi a judeţului Dâmboviţa, este o problemă comună, unitară şi priveștesănătatea fiecăruia dintre noi. Vom avea o discuţie tehnică, aplicată, astfel încât în perioada următoare să putem să deblocăm tot ce înseamnă depozitare de gunoi menajer municipal.” Un alt subiect de interes aflat pe ordinea de zi a întâlnirii a fost situația barajului de acumulare de la Pucioasa și a alimentării cu apă a acestei localități.

Un punct de vedere care a generat o poziție fermă a ministrului mediului a fost exprimat de Valentin Calcan, reprezentantul Asociației Padina – Peștera, care a solicitat sprijin din partea autorităților pentru rezolvarea problemelor de mediu cauzate de cantitățile mari de deșeuri menajere aruncate la întâmplare de către vizitatorii din zona montană, de mare interes turistic, Padina, arie care ar trebui protejată. Pentru gândirea unui plan eficient de măsuri în acest sens, tot luni, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița va participa la o întâlnire cu primarul Comunei Moroeni și reprezentanții Asociației Turistice Padina – Peștera.

La finalul vizitei, a avut loc o conferință de presă.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița