Dum. dec. 22nd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ privind programul lucrărilor efectuate la infrastructura rutieră a judeţului Dâmboviţa, în săptămâna 21-25 februarie 2011 Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 21-25 februarie a.c., vor fi efectuate lucrări de reparaţii, întreţinere şi reabilitare a drumurilor judeţene, prin societăţile de profil. Sunt vizate următoarele lucrări constând în tratamente şi îmbrăcăminţi bituminoase, reparaţii asfaltice, plombări, pe traseele şi zonele enunţate mai jos: – DJ 724, Malu cu Flori – Pucheni, montare cămine beton evacuare şi apărarea mal, Valea-Lungă – gabioane; – DN 71 – DJ 711 – DJ 720B, Ulmi – Nisipuri – DN 72 – DJ 720 Gura Ocniţei, montare semnalizare rutieră; – Ranforsare şi modernizare : DJ 701, DJ 401A, DJ 711A, pe traseul Dobra – Crivăţu – Braniştea – Titu – Sălcuţa – Odobeşti – Potlogi – Corbii Mari, la intersecţia cu DN 71 Bucureşti – Târgovişte; – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regional, pe traseul Pucioasa – Vârfuri – Valea Lungă – Iedera – Moreni prin reabilitarea şi modernizarea DJ 710, DJ 710A; – Activitate specifică de iarnă. Pe nici unul din aceste trasee circulaţia rutieră nu va fi oprită, însă Direcţia de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Dâmboviţa recomandă conducătorilor de autovehicule atenţie sporită şi reducerea vitezei pe aceste rute, îndeosebi în cazul obiectivelor unde sunt în execuţie tratamente bituminoase. BIROUL DE PRESĂ