19 aprilie 2024

“Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa” AICI AI DETALII

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu a fost prezent la sediul Companiei de Apă Târgovişte pentru a participa la parafarea contractului de asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa” cu consorţiul de firme Fichtner Environment, Interdevelopment şi Unix – desemnat în urma procedurii de licitaţie internaţională iniţiată şi derulată în cursul anului trecut. Valoarea totală a investiţiei, cea mai mare de până în acest moment derulată la nivelul judeţului nostru din fonduri structurale, este de 140,2 milioane euro (77,5% de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial, 11,9% de la bugetul central, 1,8% de la bugetul local şi 8,8% de la Compania de Apă Târgovişte); Contractul de asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea proiectului are o valoare de 37.562.267 lei (fără TVA), respectiv 8.833.608 euro (fără TVA). Până la această dată au avut loc licitaţiile pentru desemnarea consultantului care va asigura asistenţa tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea, precum şi licitaţiile pentru lucrările la staţia de epurare Târgovişte şi reţele de apă şi canalizare Titu – în anul 2010 iar pentru staţia de epurare Târgovişte a fost desemnat antreprenorul general. Obiectivele proiectului se adresează cu precădere, în prima etapă, infrastructurii de apă şi canalizare, din 6 oraşe din judeţul Dâmboviţa, mai puţin Răcari care va intra într-o altă etapă. În prezent Compania de Apă operează în 37 de localităţi, 2 municipii, 5 oraşe şi 30 de comune. Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a subliniat importanţa proiectului de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa: Astăzi facem un important pas înainte în ceea ce priveşte realizarea unui mediu mai curat, mai sănătos în judeţul nostru. Acest contract de asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea lucrărilor trebuia încheiat pentru a putea derula celelalte 8 licitaţii care vor fi pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din municipiile Târgovişte şi Moreni, din oraşele Fieni, Titu şi Pucioasa. S-a întârziat semnarea acestui contract, întrucât a fost o contestaţie. Practic, firma care a contestat nici nu a participat la licitaţie. Noi, în acest moment puteam avea o parte din proiecte finalizate. O firmă să conteste o licitaţie deşi n-a participat la licitaţie mi se pare de domeniul absurdului. Mă bucur că am depăşit acest impediment, evident că am câştigat în instanţă. Fiind o firmă germană care va executa aceste lucrări, calitatea va fi mai presus de toate în acest domeniu”. Potrivit directorului Companiei de apă Târgovişte, ing. Radu Vasilescu:”acest proiect a pornit de la o realitate destul de nefavorabilă în ultimii ani pentru judeţul Dâmboviţa, aceea a unui sistem de apă şi canalizare foarte slab dezvoltat. Există sisteme de alimentare cu apă în toate cele 7 oraşe cu o rată medie de racordare la oraşe de cca 89%, iar în mediul rural doar de 25% şi un număr destul de redus de sisteme de tratare a apei. La nivelul judeţului Dâmboviţa există un număr de 7 staţii de epurare, dar care toate, fără excepţie sunt realizate la un nivel tehnologic vechi, al anilor 70 – 80, care astăzi nu mai pot satisface nevoile şi cerinţele în primul rând ale legislaţiei atât din România cât mai ales din Uniunea Europeană. Toate cele 6 staţii de epurare din cele 6 oraşe vor fi extinse şi reabilitate, cel mai mare contract de reabilitare fiind cel de la reţeaua de epurare a municipiului Târgovişte cu o valoare estimată de aproape 20 milioane euro”. La rândul său, directorul firmei Fichtner Environment, Radu Păunescu a dat asigurări că vor face în aşa fel încât proiectul să se deruleze în bune condiţii:”Este cel mai mare contract de asistenţă tehnică şi supervizare a lucrărilor pe infrastructura de apă uzată care se semnează astăzi în România. Avem o echipă puternică şi împreună cu Compania de Apă şi cei care lucrează la implementarea proiectului vom avea o colaborare fructuoasă”. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu a evidenţiat în cadrul acestui eveniment importanţa respectării termenelor de execuţie prevăzute pentru aceste lucrări: „Până în 2018, când sunt termenele de conformare va trebui să se finalizeze, să avem reţele de apă în absolut toate localităţile judeţului nostru, staţii de epurare şi reţele de canalizare. În caz contrar va trebui să plătim Uniunii Europene fonduri importante. Primăriile sunt pregătite, foarte multe au proiecte pe bani europeni, pe Măsura 3.2.2, vor accesa bani pentru reţele de apă şi canalizare. O bună parte sunt înscrise pe proiectele guvernamentale, Fondul de Mediu, pe H.G. 577. Însă, finalitatea acestui proiect în ansamblu, de realizare a unui climat sănătos de distribuţie a apei atât de necesară tuturor locuitorilor, trebuie să fie şi altfel, în sensul de a avea costuri rezonabile la factura de apă şi canalizare pentru că cetăţenii aşteaptă pe lângă furnizarea utilităţilor şi o factură decentă, iar de acest lucru trebuie să se ocupe şi conducerea Regiei şi fiecare primărie în parte. Mulţumesc tuturor celor care au lucrat la acest proiect, celor care şi-au adus contribuţia de-a lungul timpului şi urez succes celor care se vor ocupa de implementarea acestui proiect, să absoarbă cât mai mulţi bani europeni, şi să facă lucrări de calitate şi la timp”. 172 de mii de locuitori vor beneficia de acest contract, perioada de implementare fiind 2010 – 2013.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial