COMUNICAT DE PRESĂ privind programul lucrărilor efectuate la infrastructura rutieră a judeţului Dâmboviţa, în săptămâna 23.01 – 27.01.2012
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 23 – 27 ianuarie 2012, S.C Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A desfăşoară activităţi de deszăpezire în zonele unde este necesar să se intervină.
Totodată, în această perioadă, se execută lucrări constând în foraje coloane la puntea pietonală Băleni.
Direcţia de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Dâmboviţa reaminteşte şi atenţionează că DJ 713, de la DN 71 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiu este închis circulaţiei publice până în data de 15 martie 2012. Traseul este semnalizat rutier cu panouri şi table indicatoare de avertizare şi totodată cu bariere de interzicere a accesului. Varianta de acces în Platoul Padina Peştera este pe DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera.
BIROUL DE PRESĂ