5 mai 2024
USL Dâmboviţa stă pe un butoi cu pulbere! “Dacă până acum m-am abţinut, acum nu mă mai abţin!”, spune Adrian Ţuţuianu

USL Dâmboviţa stă pe un butoi cu pulbere! “Dacă până acum m-am abţinut, acum nu mă mai abţin!”, spune Adrian Ţuţuianu

„Am constatat la Consiliul Municipal Târgovişte şi realizarea unei alianţe politice care dinamitează practic USL în judeţ.

Adică PNL, sub conducerea înţeleaptă a domnului paraşutat în judeţ, Volintiru, a înţeles să facă o alianţă cu PDL şi cu PP-DD, în dispreţul legii, pentru că ceea ce au făcut în şedinţa CLM, pe lângă aspectele procedurale care au fost susţinute de colegii mei din Consiliul Local, priveşte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Toate consiliile locale şi CJ sunt membre în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă şi nici o modificare a structurii de conducere a Companiei de Apă Târgovişte nu poate fi făcută fără o şedinţă prealabilă a acestei Asociaţii şi fără ca această Asociaţie să aprobe lista de candidaţi din rândul cărora se aleg cei 7 membri ai Consiliului de Administraţie.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat, motiv pentru care şi eu am sesizat prefectul judeţului Dâmboviţa pentru a ataca în instanţa de contencios- administrativ această hotărâre care este nelegală şi care nu urmăreşte decât interesele personale ale domnului Volintiru şi ale unei clientele care s-a strâns în jurul domniei sale.

La Compania de Apă sunt probleme majore şi sunt probleme imense în modul în care s-au pus în aplicare programele cu finanţare europeană pe POS-ul de mediu. (…) Am cerut prefectului să atace în instanţa de contencios-administrativ, pentru că acţiunea prefectului are ca efect suspendarea aplicării actului administrativ nelegal adoptat”, a menţionat Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD şi al CJ Dâmboviţa.

Am solicitat în scris, oficial, e prima dată când o fac, medierea Centrului pe probleme care ţin de funcţionarea USL în Dâmboviţa.

Nu mă refer la tot USL-ul, pentru că avem relaţii excelente cu PC, ci mă refer la ceea ce face domnul Volintiru.

Dacă până acum m-am abţinut, acum nu mă mai abţin. Săptămâna trecută s-a întâlnit cu domnul Iulică Vladu într-o cârciumă din Găeşti, a convocat primarul de la Morteni şi i-au spus că trebuie să schimbe viceprimarul PSD şi să pună un primar de la PDL.

În urmă cu câteva zile a mai avut şi alte întâlniri, inclusiv aceasta în care au stabilit cum să facă să înlăture actualul Consiliu de Administraţie de la Compania de Apă şi să aducă în fruntea acestei Companii pe domnul Folescu de la PDL.

Tot dânsul a uzat de calitatea pe care o are, de membru în Biroul Permanent la nivel naţional, şi a procedat la schimbarea nelegală, fără nici un motiv, a directorului adjunct de la Finanţe, domnul Paraschiv.

Nu l-am văzut în schimb pe domnul Volintiru să vină să spună că a discutat cu vreun ministru al PNL şi că e pregătit să mergem să discutăm despre problemele acestui judeţ.

Nu l-am văzut preocupat de a aduce un investitor în acest judeţ, să creăm un loc de muncă în plus.

Sunt absolut dezamăgit de modul în care dânsul înţelege să colaboreze în cadrul USL şi dezamăgit de modul în care înţelege să-şi consolideze Organizaţia PNL.

Nu poţi să-i iei lângă tine pe toţi cei care ne-au înjurat până în data de 9 decembrie.

Nu poţi să faci un parteneriat corect cu PSD când tu aduci pe lângă tine pe Ilie Dinu, care a fost candidat la parlamentare al PDL-ului sau pe toţi cei care au fost până în ultimul minut împotriva USL.

Domnul Volintiru trebuie să mai înţeleagă un lucru, acela că indiferent cât ar vrea dânsul să pară de mare şi de tare, vioara numărul întâi a USL-ului în Dâmboviţa este PSD-ul şi o să-i arăt lucru acesta la alegerile europarlamentare de anul viitor”, spune Adrian Ţuţuianu, liderul PSD Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial