mar. dec. 10th, 2024

Urmărire ca-n filme pe drumurile din Dâmboviţa pentru oprirea unui şofer care a fugit de poliţişti.

Totul s-a întâmplat, marţi, în Târgovişte. Agenţii au vrut să tragă pe dreapta un autoturism, pentru control.

Numai că bărbatul de la volan a demarat în trombă, iar poliţiştii au pornit în urmărirea lui.

A reuşit să scape şi şi-a abandonat maşina în comuna Finta.

Ulterior, au fost percheziţii acasă la şofer, iar acesta a fost dus la secţie pentru audieri.

Cercetat pentru conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și tulburarea ordinii și liniștii publice, reținut pentru 24 de ore

În după-amiaza zilei de 12 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în timp ce se aflau pe raza municipiului, au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism.

Șoferul acestuia și-a continuat deplasarea pe drumul județean 711, pe direcția Târgoviște-Bilciurești.

Ulterior, autoturismul condus a fost identificat în localitatea Finta Mare, acesta aparținând unui bărbat de 34 de ani, din Târgoviște.

Pentru administrarea probatoriului în cauză, la data de 13 martie a.c., polițiștii de la Biroul rutier, sprijiniți de efective de la investigații criminale, ordine publică, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul Târgoviște, la bărbatul de 34 de ani, dar și în satul Finta Mare la domiciliul părinților.

Întrucât au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea anulat permisul de conducere.

De asemenea, la data de 12 aprilie a.c., în timpul urmăririi, nu ar fi respectat somațiile polițiștilor de a se opri, ar fi încălcat mai multe reguli de circulație, ar fi acroșat două autoturisme și ar fi pus în pericol siguranța participanților la trafic, astfel fiind tulburată ordinea și siguranța publică.

Precizăm că, în cursul nopții trecute, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 14 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.