25 aprilie 2024
Urban Titu – Petculescu şi Neguţ, „călăii” oltenilor

Urban Titu – Petculescu şi Neguţ, „călăii” oltenilor

titu 1Urban Titu a ajuns  la prima victorie din campionat, după ce a învins pe CS Podari, cu scorul de 2-1. Gruparea de pe „Orăşenesc” s-a prezentat la înălţime împotriva oltenilor şi doar ghinionul a făcut ca elevii lui Adrian Neaga să nu obţină o victorie mai categorică.

Rămânerea în inferioritate numerică din minutul 60, ratararea unui penalti în finalul jocului, şutul lui Petculescu în bara laterală şi respingerea „trasorului” lui Cârstea în transversală şi apoi în corner de către Mecea au reprezentat elementele salvatoare ale echipei lui Victor Naicu de la o înfrângere mai dureroasă pe stadionul „Orăşenesc”.

Pofta de joc arătată de dâmboviţeni a împins Urbanul să înceapă în forţă duelul cu Podari, iar în minutul 5 să deschidă scorul printr-un gol de generic, marca Petculescu, reuşit dintr-un şut de la 25 de metri, în vinclul porţii oltene.

Evoluţia bună a dâmboviţenilor a continuat apoi cu execuţia în bară a aceluiaşi Petculescu, iar la jumătatea primei reprize cu devierea balonului în transversală şi în corner de Mecea, la şutul expediat de Cârstea, din afara careului.

Intarea în ultima parte a primului mitan a dus CS Podari să trimită primele şuturi la buturile lui Iordan, prin Niculescu şi Răduţ, dar şi Titu să irosească o altă mare ocazie de gol prin atacantul O. Stan.

Debutul actului secund a adus în prim plan un joc mai bun al adversarului şi eliminarea portarului Iordan, după ce a pus mâinile pe minge în afara careului, din postura de ultim apărător, în faţa lui Preda.

Momentul trimiterii la cabine a goal-keeperului a fost speculat la maximum de CS Podari, iar în urma loviturii libere executate de Murgan, aceasta a reuşit să restabilească egalitatea pe tabelă. Indicaţiile preţioase oferite de Rică Neaga în ultima parte a jocului a propulsat Urbanul să revină în joc şi să încline terenul extrem de mult spre poarta lui Mecea.

Cu 14 minute înainte de final, Neguţ a adus Titu în avantaj, după ce a fructificat de perfect  centrarea lui Corbu, trimisă în zona careului mic. În ultimele secvenţe ale partidei, gruparea din sudul judeţului a avut şansa majorării scorului prin Cârstea, dintr-o lovitură de la 11 metri (obţinută de Rădescu într-un contact cu Dina), dar şutul acestuia fost parat de portarul oltean.

Succesul înregistrat cu CS Podari a dus Urbanul să răzbune eşecul cu Chindia, din prima etapă şi să înceapă pozitiv meciurile de pe teren propriu din noul campionat.

 

Declaraţii

 

Ionuţ Petculescu – Urban Titu: „Ne bucurăm că după acest meci am spart gheaţa şi am obţinut prima victorie din campionat. Este foarte bine că am reuşit să cucerim cele trei puncte în condiţiile în care am jucat cu un om în minus aproape o repriză. Mă bucur foarte mult că am marcat şi că mi-am ajutat echipa să câştige. A fost un meci greu, pentru că am întâlnit un adversar destul de bun, ce dispune în lot de numeroşi jucători care au bifat numeroase prezenţe în Liga I. Se poate spune că am reuşit un eurogol, dar după cum se ştie specialitatea mea sunt şuturile de la distanţă. Pentru noi urmează un  meci foarte greu cu FCM Târgovişte, dar avem încredere că putem obţine o nouă victorie aşa cum am realizat şi cu Podari. Chiar dacă meciul cu Municipal va avea o încărcătură aparte pentru mine îmi doresc să marchez din nou”.

 

Cristian Neguţ – Urban Titu: „Titu a meritat din plin să câştige acest joc, după cum s-a prezentat pe teren. Mă aşteptam să înscriu, după ce m-am pregătit foarte bine la ultimele antrenamente. După cum s-a văzut echipa din Podari a venit pe terenul nostru mai mult să se apere şi să să speculeze doar greşelile noastre. Pentru noi cel mai important lucru este că am învins şi după ce am rămas în inferioritate numerică. Prin acest lucru am demostrat că formăm o echipă tare ce-şi doreşte să câştige meci de meci”.

 

Victor Naicu – antrenor CS Podari: „Chiar dacă am pierdut, cred că echipa mea am făcut un joc destul de bun. Am dominat în mare parte meciul şi am avut o posesie prelungită a balonului. Din păcate am primit un eurogol şi nu am reuşit să gestionăm omul în plus pe care l-am avut pe teren. Nu meritam să pierdem, dar asta e fotbalul şi felicit echipa gazdă. Titu mi s-a părut o echipă ambiţioasă, cu potenţial în creştere şi cu un antrenor bun. Obiectivul nostru în acest campionat este salvarea de la retrogradare.

 

Urban Titu – CS Podari              2-1 (1-0)

 

Marcatori: Petculescu (5), Neguţ (76)/ Murgan (62).

 

Urban: Iordan – Pâslaru, Avram, Butoi (c), Mirescu (75 Rădescu) – Petculescu (85 Dicu), Ivaşcu (63 A. Stan) – Corbu, Cârstea, Neguţ – O. Stan (61 M. Mihai). Antrenor: Adrian Neaga

 

CS Podari: Mecea – Ciocârlă (80 Stoian), Dina, Preda (84 Dragomir), Ciocioană– Orban (80 Segărceanu), Săceanu (70 Poenaru), Murgan, Luncan – Niculescu, Răduţ (c). Antrenor: Victor Naicu

 

Stadion: „Orăşenesc”. Au arbitrat: Laurenţiu Ciuchiţă (Buftea) – Alexandru Midvichi, Traian Ionuţ Neacşu (ambii din Bucureşti). Observatori FRF: Ion Ştefan (Buzescu – Teleorman) şi Constantin Mara (Predeal).

 

Cartonaşe galbene: Ivaşcu (24), Neguţ (85)/ Murgan (29), Orban (53), Dina (87). Cartonaş roşu: Iordan (60).

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial