mie. dec. 25th, 2024

Polițiștii au surprins, la intersecția Calea Ialomiței cu str. Magrini din Târgoviște, un tânăr de 26 de ani, din Răzvad, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat substanțe psihoactive.

Din testele preliminare efectuate, conducătorul auto a prezentat un rezultat pozitiv pentru consumul unor substanțe interzise, fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală.

De asemenea, în autoturismul oprit în trafic pentru control, polițiștii au mai identificat un pasager, respectiv un alt tânăr de 21 de ani, din Târgoviște, asupra acestuia fiind descoperit un grinder și materie vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive. 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și un dosar penal pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.