4 mai 2024
Câtă durere: Florica și Ionel Barbu, cei doi soți care au pierit în urma exploziilor de la Crevedia, conduși pe ultimul drum

Câtă durere: Florica și Ionel Barbu, cei doi soți care au pierit în urma exploziilor de la Crevedia, conduși pe ultimul drum

Durere fără margini în comuna Crevedia, unde Florica și Ionel Barbu, cei doi soți care și-au pierdut viețile în urma exploziilor de la Crevedia, sunt conduși pe ultimul drum.

Florica și Ionel erau născuți în același an, aveau 56 de ani. Oameni în putere, cu doi copii frumoși. Erau împliniți.

Apropiații lor ne-au povestit că erau oameni muncitori, respectuoși, care au muncit o viață și abia ce reușiseră să își ducă la bun sfârșit casa la care lucrase ani în șir.

Voiau doar să se bucure de viață și de cei ai lor. Nu au mai apucat.

Omului i-a stat inima după ce s-a produs prima explozie și și-a văzut soția grav rănită.

A doua zi, biata femeie a pierit și ea.

Azi, Florica și Ionel vor fi înmormântați. Tot împreună, așa cum au trăit, în liniște.

Cine răspunde cu adevărat pentru aceste tragedii?

La fața locului, imaginile arată ca după un bombardament.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial