TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Un şofer şi o şoferiţă au dat de necaz după ce au fost opriţi în trafic de echipajele de la Rutieră

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat în trafic, pe drumul național 71, pe raza localității, un bărbat, de 37 de ani, din județul Constanța, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțelor psihoactive.

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe strada Petru Cercel, în Târgoviște, un autoturism condus de o tânără, de 20 de ani, din municipiu.

Întrucât au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, pentru stabilirea cu exactitate a consumului acestora, cei doi șoferi au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde au prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: Poliţia Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.