3 mai 2024

Ion, proxenetul, a ajuns după gratii!

Un urmărit naţional a fost prins de poliţiştii dâmboviţeni În noaptea de 28 / 29 noiembrie 2009, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prinderii persoanelor urmărite în temeiul legii. Cu această ocazie, a fost depistat B. Ion, de 37 de ani, din localitatea Voineşti. Bărbatul era urmărit naţional, pe numele acestuia aflându-se emis de către Tribunalul Dâmboviţa, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001. În anul 2005 , inculpatul, a recolat-o pe partea vătămată G.M., prin înşelăciune, în sensul că i-a promis că îi va găsi loc de muncă în străinătate, ca vânzătoare, avansându-i totalitatea cheltuielilor ocazionate pentru obţinerea paşaportului şi pentru achitarea contravalorii călătoriei. Ajunsă în Italia, tânăra a fost determinată de acesta să se prostitueze, motivând că nu-i poate găsi alt loc de muncă, astfel ca, din banii obţinuţi, să-i restituie cheltuielile. B. Ion a fost introdus în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, pe baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, urmând a fi transferat la Penitenciarul Mărgineni. Cu stimă, Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial