2 mai 2024

Un şofer beat a făcut accident, pe DN 71, la Nucet!

accl2Alcoolul la volan face victime!

Pe DN 71, în afara localității Nucet, un conducător auto de 52 de ani, din Răcari, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de un alt autoturism, intrând în coliziune cu acesta.

Din impact a rezultat rănirea celor doi conducători auto, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii de la rutieră atrag atenția conducătorilor auto:

Nu vă urcaţi la volan în stare de ebrietate! Nu conduceți chiar dacă ați consumat băuturi alcoolice în cantități mici !

Consumul de alcool determină diminuarea vitezei de reacție, încetinește funcționalitatea sistemului nervos central și blochează o parte din mesajele care ar trebui să ajungă la creier, alterând astfel percepțiile, emoțiile, mișcare, vederea și auzul persoanei.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

www.mariusbuga.ro_images_lemneCercetat pentru comiterea de infracţiuni la Codul Silvic

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Pietrari au identificat principalul bănuit de furtul unor arbori în persoana unui bărbat de 42 de ani, din Voinești.

Din cercetări, a reieşit că în ziua de 15 februarie a.c., cel în cauză ar fi tăiat şi sustras doi arbori, specia stejar, dintr-o grădină situată pe raza localității Pietrari, aparținând unui bărbat de 44 de ani.

Pe numele bănuitului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Codului Silvic, iar materialul lemnos a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

rutiInfracțiuni contra siguranței circulației rutiere, constatate de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat un conducător auto care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii.

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autovehicului, însă bărbatul a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea.

S-a procedat la urmărirea autoutilitarei, șoferul fiind identificat în persoana unui bărbat de 64 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere anulat, iar autoutilitara condusă era radiată din circulație de autoritățile din Germania.

O altă tânără de 31 de ani, din Ploiești, a fost depistată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea pe o stradă din Târgoviște un autoturism radiat din circulație.

De asemenea, un tânăr de 19 ani, a fost depistat de polițiștii târgovișteni la volanul unui autoturism, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.

www.mariusbuga.ro_images_rutieraCOMUNICAT DE PRESĂ

Pentru ca deplasările pe durata weekendului să se realizeze în condiţii de siguranţă, poliţia dâmboviţeană recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie. Totodată, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi la datorie, pe principalele artere ce tranzitează judeţul, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie şi la orele cu trafic intens.

Respectaţi viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi.

Adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile meteo şi de trafic.

Înainte de a pleca la drum, verificaţi starea tehnică a autoturismului și interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Atenţie la manevrele de depăşire! Efectuaţi-le după ce v-aţi asigurat temeinic.

Purtaţi centura de siguranţă şi nu utilizaţi telefonul mobil dacă acesta nu este prevăzut cu dispozitivul “ mâini libere”.

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă vă simţiţi obosiţi!

Evitaţi orice altă preocupare ce v-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării.

Pietoni, evitaţi pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

Poliţia rutieră vă doreşte drum bun şi fără evenimente rutiere!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial