mie. dec. 25th, 2024

cartelaCercetat de polițiști după ce a sustras un telefon mobil

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un băiat de 13 ani, din localitate, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil.

În urma activităților desfășurate a fost identificat principalul bănuit, un băiat de 13 ani, din Moreni.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în cursul aceleiași zile, în timp ce se aflau în incinta unui local de alimentație publică din Moreni, bănuitul i-ar fi sustras telefonul mobil persoanei vătămate, profitând de neatenția acesteia.

Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt.

De asemenea, mobilul a fost recuperat și restituit părții vătămate.

eleviPolițiștii din Dâmbovița, alături de elevi

În această perioadă, structura de prevenire a criminalității, polițiștii de la ordine publică și cei de la rutieră organizează întâlniri cu elevii din toate unitățile de învățământ din județ.

În cadrul întâlnirilor educative, polițiștii abordează teme privind importanţa adoptării unui comportament responsabil în societate, prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, precum şi răspunderea penală și contravențională a minorilor.

Necesitatea respectării regulilor de circulație și siguranța în mediul online sunt alte două subiecte dezbătute de polițiști.

rutiAcțiuni ale polițiștilor rutieri

Poliţiştii rutieri din Târgoviște și Găești au acţionat pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor și abaterilor comise de pietoni.

În cadrul acţiunilor au fost controlate 130 de autovehicule și au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.355 de lei.

13 şoferi au fost amendaţi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 32 pentru alte abateri și 6 sancțiuni au fost aplicate pietonilor.

Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Poliţiştii din Pucioasa, în colaborare cu specialişti din cadrul R.A.R. Dâmboviţa, au organizat o acţiune pentru identificarea autovehiculelor ce nu corespund din punct de vedere tehnic şi care prezintă un pericol pentru siguranţa rutieră.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.550 de lei, au retras 5 certificate de înmatriculare și au reținut un permis de conducere.