TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment Ultima Ora

Ultima oră: O tânără însărcinată a fost rănită într-un accident de circulaţie, la Petreşti

O tânără în vârstă de 21 de ani, însărcinată, a fost rănită, în urmă cu puţin timp, într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Petreşti.

Aceasta se afla într-o maşină staţionată, pe dreapta drumului.

Din motive încă necunoscute, şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar autoturismul ar fi izbit cealaltă maşină, iar apoi a intrat în şanţul de pe marginea drumului.

Martorii au cerut imediat ajutor la 112, iar salvatorii s-au mobilizat acolo.

Tânără însărcinată a primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar ulterior a fost transportată cu ambulanţa la spital.

O anchetă urmează să lămurească exact în ce împrejurări s-a produs accidentul.

„ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA GRECI

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Greci.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 39 de ani, din comuna Moroeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 61, în localitatea Greci, ar fi intrat într-un autoturism staționat în afara părții carosabile.

În urma impactului, o tânără, de 21 de ani, din comuna Moroeni, pasageră în autoturismul staționat, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferița de 39 de ani a fost testată în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.

Victima nu a dorit să depună plângerea penală, iar conducătoarea auto a fost sancționată contravențional conform OUG 195/2002″, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.