20 aprilie 2024
Trei indivizi din Pucioasa, reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti după ce ar fi furat mai multe bunuri

Trei indivizi din Pucioasa, reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti după ce ar fi furat mai multe bunuri

La data de 10 Ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca pe parcursul zilei de 11 Ianuarie a.c. să fie prezentați magistraților, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Din investigațiile efectuate, a rezultat faptul că, în perioada 22-23 decembrie 2022, bărbații ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil de pe raza orașului Pucioasa. Bunurile au fost recuperate, iar, în cauză, cercetările sunt continuate în vederea dispunerii tuturor măsurilor prevăzute de lege.

sursa – IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial