Tragedie, în această dimineață, în pădurea de la Cândești Vale.
Un bărbat de numai 40 de ani și-a pierdut viața după ce un copac s-a prăbușit peste el.
Omul lucra pe o proprietate privată. La un moment dat, copacul l-a lovit, iar rănile i-au fost fatale.
”Serviciul de Ambulanță Dâmbovița a fost solicitat să intervină într-o zona greu accesibilă din pădurea de pe rază localității Cândești, în cazul unei persoane care a suferit mai multe politraumatisme aceasta fiind inconștientă. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de urgență, unul de tip C2 și unul de tip B2”, precizează salvatorii.
Din păcate, în cele din urmă a fost declarat decesul omului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
”La data de 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost rănită. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 40 de ani, în timp ce s-ar fi aflat pe o proprietate privată din localitatea Cândești-Vale, ar fi fost surprins sub un copac. Din nefericire, bărbatul a decedat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, anunță IPJ Dâmbovița.