29 martie 2024
Teatru, la Dărmăneşti!

Teatru, la Dărmăneşti!

La Școala Dărmănești, s-a derulat o nouă activitate în cadrul proiectului „Tradiție și Inovație în Biblioteca ta !” .

Astfel, inovația s-a concretizat într-o motodă nonformală de prezentare a unei piese de teatru, metoda teatru forum.

Membrii Asociației târgoviștene „Tineri pentru Europa de Mâine”, voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte, parteneri în proiectul menționat mai sus, ne-au prezentat o piesă de teatru inedită , o piesă de teatru al cărei conținut a fost modificat pe către participanții la eveniment .

După un scenariu imaginat de tinerii actori, îndrumați de trainerul Iuliana Dinu, membru al Fundaţiei Chance for life, piesa de teatru adusă în atenţia noastră prezenta o situație întâlnită deseori în mediul rural , bazându-se pe ideea că un copil trebuie să rămână lângă părinții săi , să se căsătorească și să aibă copii, fără să se țină seama de faptul că acesta ar avea posibilitatea să se dezvolte în plan profesional.

Situația inițială a piesei a fost totalmente schimbată de către participanții la activitate care au reușit să întoarcă situația prezentată în așa fel încât personajul nostru are șansa de a încerca să se împlinească pe plan profesional, conform dorințelor sale .

Atât actorii din piesa inițială cât și cei care au intervenit în schimbarea finalului acesteia au fost aplaudați îndelung iar piesa ( implicit metoda nouă folosită ) a stârnit admirația tuturor . După o scurtă pauză, a urmat prezentarea unei personalități de seamă din literatura romană – marele poet , Mihai Eminescu – realizată de Sebastian Moga – voluntar. Momentele încărcate de emoţie au continuat cu audiția unor poezii ale lui Eminescu și discuții cu privire la cele prezentate .

În finalul zilei, dna Cateluța Barbu, bibliotecar la Biblioteca Publică Raciu – Dâmbovița, ne-a prezentat proiectul Fantasy Land – Ludoteca din parc , proiect ce se desfășoară la Biblioteca Raciu . Această prezentare s-a dorit a fi un exemplu de bună practică pentru comunitatea din Dărmănești în ceea ce privește sprijinul acordat bibliotecii publice, în mod voluntar, de către cetățenii localității .

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial