TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Târgovişte – Mascaţii au ieşit la aer!

Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a infracţiunilor contra patrimoniului public şi privat , verificarea legalităţii transporturilor….acestea sunt liniile de acţiune ale poliţiştilor dâmboviţeni care ieri, 30 mai 2012, au avut o prezenţă activă pe raza municipiului Târgovişte

În noaptea de 30/31 mai 2012, lucrătorii Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu efective din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, I.J.J. Dâmboviţa şi Poliţie Locală, au organizat pe raza municipiului Târgovişte o acţiune, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru sancţionarea abaterilor săvârşite de participanţii la trafic.

Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2650 lei. În jurul orei 21:31, a fost depistat numitul P.I., de 41 de ani, din comuna Tătărani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art. 87 alin. 1 din O.U.G 195/2002 R).

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.