„Campania murdară care a fost continuată la Târgovişte împotriva noastră ne-a determinat astăzi să venim să facem o serie de precizări pe care noi le considerăm absolut necesare. În buna tradiţie a politicii târgoviştene şi dâmboviţene, adversarii noştri politici, în loc să vină cu proiecte, să vină cu propuneri concrete, constructive, în loc să-şi asume o dezbatere administrativă corectă, pe faţă, pur şi simplu recurg la o serie de gesturi mizerabile, incalificabile. Municipiul a fost împânzit de un flyer denigrator, o campanie care este continuată la adresa noastră şi care a început în urmă cu câteva luni.
Se pare că la Târgovişte a face politică înseamnă a arunca mizeria pe jos şi a-i obliga pe alţii să o strângă. S-a adus în discuţie un proiect, cel legat de Centura municipiului Târgovişte, şi ne-au acuzat pe noi, cei care încercăm din răsputeri să salvăm acest proiect, de eşecul său. Referitor la Centura municipiului, eu am făcut foarte multe precizări pe acest subiect, dar se pare că unii ori nu au înţeles, ori se fac că nu au înţeles. Proiectul privind modernizarea şi reabilitarea drumului de centură a demarat în anul 2009. În anul 2010 era semnat contractul de execuţie, termenul de finalizare a acestui proiect fiind august 2012.
La momentul respectiv, au existat numeroase solicitări din partea echipei de implementare a proiectului, 3 la număr, potrivit cărora constructorul respectiv, la momentul acela SC CAST SRL, nu îşi îndepline şte obligaţiile contractuale. Cu toate acestea, timp de un an, conducerea Primăriei municipiului de la acea dată a refuzat rezilierea contractului, ajungându-se în situaţia ca echipa de implementare a proiectului să-şi dea demisia şi numai la acel moment contractul a fost reziliat, cu 7 zile înainte de împlinirea termenului contractual. Contractul era, la momentul respectiv, la 23% şi existau numeroase probleme de calitate.
Un an s-a bătut pasul pe loc. La momentul la care actuala echipă a venit la conducerea Primăriei Târgovişte, respectiv februarie 2015, pe Centura municipiului nu exista încheiat contract de execuţie. Deci, din 2012 până în 2015, aproape trei ani, la Primăria Târgovişte nu s-a încheiat contract de execuţie a lucrărilor la Centură. Dacă la această perioadă mai adăugăm şi perioada 2009- 2012, vedem că sunt aproape 6 ani în care nu s-a făcut aproape nimic. Ce s-a întâmplat din februarie 2015 a însemnat contractul de execuţie, dar într-o perioadă de câteva luni, evident că nu s-a putut realiza ce nu s-a făcut în 6 ani.
Cu toate acestea, am decis formularea unei plângeri penale împotriva constructorului, pe care am şi depus-o la Parchet, plângere care vizează săvârşirea a 7 infracţiuni: deturnarea licitaţiilor publice, înşelăciune, fals în declaraţii, fals în înscris sub semnătură privată, uz de fals, tentativă de obţinere ilegală de fonduri şi constituirea unui grup infracţional organizat. Dacă la momentul 2012, când s-a constatat faptul că respectivul constructor nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale, s-ar fi procedat cum am procedat noi acum, vă asigur că la această dată proiectul ar fi fost finalizat.
De asemenea, în cadrul plângerii penale pe care am formulat-o, Primăria Târgovişte se constituie parte civilă pentru întreaga sumă pe care, pentru a finaliza acest proiect, suntem nevoiţi să o suportăm din fonduri proprii. Era nevoie de continuarea acestui proiect pentru a evita returnarea finanţării pe care am primit-o până la acest moment, undeva la 23 milioane lei. În acest context, aruncarea în spaţiul public a unor asemenea mizerii reprezintă o încercare disperată de a arunca cu noroi din perspectiva unui an electoral 2016 care, iată, la Târgovişte se anunţă un an foarte încins.
Sunt pur şi simplu dezgustat de această modalitate de a duce o luptă politică şi cei care se pretează la asemenea mizerii probabil doresc ca în 2016 să conducă Primăria Târgovişte. Această lipsă de responsabilitate, această laşitate în a-ţi asuma şi a duce o confruntare politică reprezintă măsura a ceea ce au de gând să facă în momentul în care, ipotetic vorbind, ar ajunge să conducă Primăria Târgovişte.
Mi-e greu să înţeleg cum aceşti oameni îşi pot asuma nişte obiective politice şi administrative, cum aceşti oameni îşi pot închipui că pot gestiona un municipiu într-o ţară membră a UE şi cum pot administra un buget anual de aproximativ 300 milioane lei. Vom sesiza organele de urmărire penală cu privire la aceste flyere, este evident că sunt bani negri aruncaţi încă de pe acum într-o campanie electorală anticipată care probabil anul viitor va deveni foarte incisivă, murdară, probabil fără precedent la nivelul municipiului.
Eu nu pot decât să remarc disperarea unora care, ascunzându- se pe la colţuri sau în spatele unor trusturi media, încearcă prin orice mijloace să pună mâna pe administraţia locală de la Târgovişte”, a declarat primarul interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Stan.