27 aprilie 2024

Târgovişte – Pistolarul care a distrus geamurile maşinilor de lux, reţinut pentru 24 de ore!

Poliţiştii au identificat autorii în cazul celor două autoturisme avariate

prinsim11-1-1La data de 18 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că două autoturisme au fost avariate prin folosirea unei arme.

O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismele au fost avariate în zona geamurilor, posibil prin folosirea unei arme neletale, nesupusă autorizării, de tip air soft.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat autorii în persoanele a doi tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 24 de ani, ambii din Târgovişte.

În prezent, aceştia se află la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

În urma probatoriului administrat, în sarcina bărbatului de 24 de ani s-a reţinut comiterea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 Faţă de acesta, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în data de 20 martie 2014 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte  cu propunere de arestare preventivă.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial