1 mai 2024
Târgovişte: Cei mai buni jandarmi, pompieri şi poliţişti au fost premiaţi la Campionatul de Înot al M.A.I.

Târgovişte: Cei mai buni jandarmi, pompieri şi poliţişti au fost premiaţi la Campionatul de Înot al M.A.I.

La Complexul de Natație Târgoviște s-a desfășurat festivitatea de premiere a concurenților de la Campionatul de Înot al Ministerului Afacerilor Interne.

Concursul a fost organizat de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, fiind destinat tuturor categoriilor de personal, bărbați și femei, pe categorii de vârstă, respectiv, până în 35 de ani, 35-45 de ani şi peste 45 de ani, masculin şi open feminin.

În cadrul competiției, sportivii s-au întrecut pentru a obține cel mai bun timp și și-au demonstrat calitățile dobândite cu mult efort. La nivelul județului Dâmbovița, organizarea etapei finale a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne a devenit o tradiție, fiind evidențiate nu decât aptitudinile sportivilor, ci și spiritul de fair-play.

Astfel, la categoria 50 m liber și 100 m bras feminin, primele locuri au fost ocupate de sportive din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. În ceea ce privește probele masculine, pe fiecare categorie de vârstă, 50 m/100 m, liber şi bras, podiumul a fost ocupat de sportivi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, Baza de Reparații Nave Brăila, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mihai Viteazul” al Județului Covasna și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila.

La proba de ştafetă, 4×50 m, sportivii Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” au ocupat locul I, fiind urmați de Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Clasamentul general pe structuri, în urma punctajului obţinut de participanţi, a fost ocupat de Inspectoratului General al Poliţiei Române – locul I, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – locul al II-lea, iar locul al III-Lea a fost adjudecat de Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial