Dum. dec. 22nd, 2024

marsvSâmbătă, 22 martie 2014, s-a desfășurat la  Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și  Mitropolit NIFONMarșul pentru viață, organizat  de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala  Universitatea Valahia, Dâmbovița, împreună  cu Asociația Pro Vita-Târgoviște, la care au participat  studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din  Târgoviște, dar și de la alte facultăți, elevi ai Seminarului Teologic Sf.  Ioan Gură de Aur din Târgoviște, medici, asistenți, asistenți sociali și  credincioși.

Itinerariul a cuprins  centrul Municipiului Târgoviște și s-a finalizat în fața Catedralei  Arhiepiscopale și Mitropolitane din Târgoviște, locaș sfânt unde se păstrează,  cu evlavie, moaștele Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și  Mitropolitul Țării Românești.

Prin intermediul  acestui demers s-a dorit reafirmarea învățăturii de credință a Bisericii  noastre Ortodoxe cu privire la faptul că nașterea de copii reprezintă o mare  binecuvântare de la Dumnezeu, iar avortul este o crimă și o nedreptate, ce  umilește demnitatea umană și dreptul la viață.

Reamintim că în  cadrul ultimei sale sesiuni de lucru, din ziua de 13 februarie 2014, Sfântul  Sinod a reafirmat poziţia fermă a Bisericii noastre cu privire la faptul  că familia trebuie să fie întemeiată pe căsătoria liber consimţită  între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi  îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Biroul de Presă al  Arhiepiscopiei Târgoviştei