19 aprilie 2024
Tânăr de 17 ani, bănuit de furt și de viol este reținut și cercetat

Tânăr de 17 ani, bănuit de furt și de viol este reținut și cercetat

La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 19 ani, ar fi fost violată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în localitatea Românești, unde, din primele cercetări efectuate, au stabilit faptul că, în timpul nopții, o persoană, de 17 ani, ar fi pătruns în locuință, unde, prin atribuirea de amenințări, ar fi determinat victima să întrețină relații sexuale.

Ulterior, bănuitul ar fi sustras 200 de euro.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, 16 martie, să fie prezentat magistraților cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial