Dum. dec. 1st, 2024

”Punct final al amplului proiect de reabilitare, modernizare, extindere şi echipare a Grădiniţei nr. 8, „Rază de Soare”, cea mai mare grădiniță din județul Dâmbovița și casă nouă pentru peste 300 de copii!

❓Rezultatul obținut?

Una dintre cele mai moderne unități de învățământ preșcolar din România!

👉 Investiția, finanțată din fonduri europene, are o valoare de 12.736.052,70 lei (inclusiv TVA) și a presupus reabilitarea integrală a celor două imobile existente, precum și construirea unei extinderi sub forma unei săli multifuncționale destinate desfășurării activităților de educație fizică, iar ocazional a serbărilor. Totodată, s-a amenajat un loc de joacă modern, s-a refăcut spațiul verde și au fost asigurate toate dotările necesare funcționării unității de învățământ preșcolar!

🙂 De fapt, fără exagerare, unele dintre dotări, cum ar fi aparatele de joacă, erau de pe vremea când eu eram grupa mică la aceeași grădiniță, deci de acum peste 40 de ani!

✅️ Grădiniţa nr. 8, „Rază de Soare” este cea de-a treia unitate de învățământ reabilitată, modernizată și extinsă în cadrul actualului Program Operațional Regional, alături de Școlile Gimnaziale ”Mihai Viteazul” și ”Matei Basarab”!Tot în cadrul actualului program european de finanțare s-a construit o grădiniță în cartierul Sagricom, în parteneriat cu Ministerul Educației și se finanțează amplele lucrări de modernizare, reabilitare, extindere care vizează Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”!

🙏 Mulțumiri pentru sprijinul constant acordat și pentru prezența la evenimentul de astăzi domnului Corneliu Ștefan, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, care este alături de comunitatea târgovișteană, doamnei prefect Gilia Claudia, domnului subprefect Sălișteanu Corneliu, domnului Liviu Musat, Director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, domnului Stoica Sorin, director executiv Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, doamnei Cuculea Cătălina, director al Grădiniţei nr. 8, „Rază de Soare”, colegilor mei din consiliul local prezenți, dar și colegilor mei din cadrul Primăriei Târgoviște implicați în activitatea de atragere și de gestionare a fondurilor europene!

🙏 Mulțumiri deosebite părinților pentru răbdare și înțelegere și, în egală măsură, întregului personal al grădiniței!”