2 mai 2024
Accident în lanţ, pe DN 71, la Brăteşti

Accident în lanţ, pe DN 71, la Brăteşti

Accident în lanţ, ieri după-amiază, pe Drumul Naţional 71, la Brăteşti.

Trei maşini s-au buşit după ce un şofer nu a mai reuşit să evite la timp autoturismele din faţa sa.

“La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 13:12, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victimă, în localitatea Bungetu.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Buciumeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 71, în localitatea Bungetu, din direcția București către Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din București.

Ulterior, cel din urmă ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de o femeie, de 31 de ani, comuna Conțești.

În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, precizeaza IPJ Dambovita.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial