25 aprilie 2024
Staţiile GPL din Târgoviște, Moreni și Găești, “călcate” de poliţişti!

Staţiile GPL din Târgoviște, Moreni și Găești, “călcate” de poliţişti!

gplAcțiuni ale polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de produse energetice

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pe raza localităților Târgoviște, Moreni și Găești, pe linia verificării legalităţii operaţiunilor comerciale cu combustibil GPL.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că trei puncte de lucru ale unei societăți comerciale funcționau fără autorizație de comercializare a produselor energetice.

Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, în valoare de 60.000 de lei și a fost dispusă măsura suspendării activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună.

De asemenea, în urma controlului la unul dintre punctele de lucru, polițiștii au identificat un bărbat de 41 de ani, din Cobia, care desfășura activități lucrative fără a avea un contract de muncă încheiat.

S-a procedat la sancționarea contravențională a agentului economic în conformitate cu Legea 53/2003 privind Codul Municii, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Biroului Vamal de Interior Dâmbovița și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial