3 mai 2024
Stan: “Poliția Locală și-a făcut treaba, chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit”

Stan: “Poliția Locală și-a făcut treaba, chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit”

bilant 1Comunicat de presă

În data de 17.02.2016, Poliția Locală Târgoviște a susținut Raportul de Activitate pentru anul 2015. Un eveniment cu atât mai important cu cât se împlinesc cinci ani de la înființarea Poliției Locale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010.

La susținerea Raportului de Activitate pentru anul 2015 au participat primarul interimar Cristian Daniel Stan, viceprimarii municipiului Andrei Albu și Tudorică Răducanu, secretarul Primăriei Cătălin Chiru Cristea, membrii Comisiei de Ordine Publică din Consiliul Local Târgoviște Andrei Păunescu, Cătălin Rădulescu și cms. șef de poliție Răducu Rizea și personalul Poliției Locale.

Directorul Poliției Locale Târgoviște, col. (r.) Gheorghe Dinu, a prezentat activitatea realizată în anul 2015, pentru fiecare serviciu al instituției, subliniind faptul că „lucrătorii Poliției Locale și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu conform legii, atât în ceea ce privește menținerea ordinii publice, cât și în domeniul circulației pe drumurile publice, astfel încât în municipiu să fie asigurat un climat de siguranță și încredere. În ceea ce privește Biroul Control, polițiștii locali au acționat în interesul comunității locale, exclusiv în baza și în executarea legii. Așadar, pot afirma fără rezerve, că funcționând real pe baza principiilor independenței operaționale, legalității, încrederii și previzibilității, imparțialității și nediscriminării, Poliția Locală Târgoviște este o structură funcțională, eficientă, de care cetățenii municipiului au nevoie”.

bilant 6Primarul interimar, Cristian Daniel Stan, a precizat că “Poliția Locală reprezintă interfața cea mai puternică între Primărie și târgovișteni și este important să fie cât mai aproape de aceștia. Informațiile care au venit din partea Poliției Locale au fost aduse la cunoștință cu acuratețe, dar este esențial să nu uităm că trebuie să interacționăm cât mai mult cu cetățenii. În concluzie, pot spune că Poliția Locală și-a făcut treaba, chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit.

 

Pentru anul 2016, Poliția Locală Târgoviște are ca obiective: desfășurarea unor acțiuni multidisciplinare preventiv-educative, în toată aria de competență, cu o incidență deosebită în unitățile de învățământ preuniversitar pentru a mări prestigiul instituțional, ancorarea permanentă la nevoile cetățenilor municipiului, promovarea carierei de polițist local și sporirea încrederii cetățenilor în instituție.

 

La finalul evenimentului, polițiștii locali cu cele mai bune rezultate în activitate au primit din partea conducerii Diplome de Merit.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial