Sportivul dâmboviţean Laurenţiu Ilie, două medalii importante, la Valahia Warriors Championship 2026! Felicitări, Laur!
Sportivul dâmboviţean Laurenţiu Ilie a obţinut două medalii importante, la Valahia Warriors Championship 2026!

„Tac și fac. Am fost acolo, am muncit și le-am închis gura din nou. Rezultatele vorbesc pentru mine”, mărturiseşte Laurenţiu.
Performanţa a venit după 10 săptămâni de pregătire extrem de intensă, dietă strictă, antrenamente dure, disciplină, sacrificii, timp în care Laur a slăbit nu mai puţin de 28 de kilograme pentru a ajunge pe scenă în forma necesară.
Laurențiu Ilie este şi antrenor al Ghinea Fitness Club din Târgovişte.
„Cei care fac parte din comunitatea noastră știu foarte bine că această performanță nu a apărut peste noapte.
De când Ghinea Fitness Club și-a deschis porțile, în urmă cu un an, Laurențiu este aproape zilnic în sală. L-am văzut muncind, antrenându-se, evoluând și trăind acest sport zi de zi”, au declarat cu mândrie reprezentanţii clubului.
28 kg date jos în 10 săptămâni de pregătire
Un an de muncă zilnică în sala noastră
Laurențiu, ne-ai făcut mândri!









