Comunicat de presă
PROGRAMUL MUZEELOR DIN CADRUL COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE ÎN DATA DE 24 IANUARIE 2024, ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestui important eveniment istoric. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și la București, moldovenii și muntenii din cele două Adunării Elective, punând interesul țării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești.
Așadar, miercuri, 24 ianuarie 2024, următoarele muzee din structura Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, vor fi deschise spre vizitare conform programului obișnuit, între orele 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30), iar Peștera Ialomiței, poate fi vizitată în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces la ora 16:00).
Preţul unui bilet pentru vizitare este: 20 lei (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Peștera Ialomiței), 12 lei (Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic) și 10 lei (Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Casa Romanței” Târgoviște, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”).
Vă aşteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița