26 aprilie 2024
“Sistemul de iluminat public din Târgoviște, modernizat pe fonduri europene”

“Sistemul de iluminat public din Târgoviște, modernizat pe fonduri europene”

“Sistemul de iluminat public din municipiul Târgoviște este modernizat pe fonduri europene, în cadrul unui proiect de aproximativ 22.000.000 lei!

💡 Primăria Târgoviște derulează investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, prin care se realizează reabilitarea si modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin:

✅ – montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, la acest moment fiind montate deja 2.508 dintre acestea;✅ – implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni;✅ – dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase;✅ – suplimentarea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul;

💡 Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse.

Proiectul va fi finalizat în această toamnă!”, a precizat primarul Daniel Stan.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial