“Intr-una din ultimele mele actiuni desfasurate intr-o comunitate de rromi, am trait o experienta inedita.
Nu o sa mai precizez anul, mai ales ca in materialul anterior, din neatentie, am scris 1996 in loc de 1993.
Era sfarsitul unei luni de noiembrie, o noapte rece si umeda.
Am plecat spre comunitatea de rromi numai noi, lucratorii de la Investigatii Criminale ai IPJ Dambovita, echipajul de interventie rapida cu zece mascati si cativa agenti de politie de la un post din zona Gaesti.
In jurul orelor 4.30, intram fara prea mult zgomot in satul de unde trebuia sa retinem si sa conducem la arest un urmarit general, un tanar de 24 de ani, foarte violent, autor al multor talharii.
In curtea domiciliului am patruns sase politisti si opt mascati.
Cunoscand firea violenta a tanarului, am actionat rapid, mascatii au fortat usa de acces, si, in intuneric – au reusit sa-l imobilizeze pe suspect.
In acel moment, s-au dezmeticit ceilalti membri ai familiei acestuia si s-a produs o busculada in incaperea stramta unde dormeau vreo sase sapte persoane.
Suspectul a inceput sa sa zbata, sa loveasca cu pumnii si sa-i muste pe agentii de la DPIR, care cu greu l-au transportat pana la masina lor.
Totul a durat cam trei minute, insa tipetele si larma familiei suspectului a trezit toata comunitatea care in scurt timp a inconjurat cele patru masini cu care venisem.
Ne-am urcat cu greu in acestea, sub o ploaie de pietre, si am reusit sa plecam din sat relativ repede.
Geamul din dreapta spate al Daciei unde stateam eu era tandari si un comisar isi verifica tampla dreapta, uitandu-se speriat la bucata de ciment care-i aterizase la picioare.
La aproximativ un kilometru de sat, ne-am oprit sa verificam daca mai suntem toti si sa evaluam pagubele produse masinilor, iar in acel moment, un mascat ne-a anuntat cu glasul pierdut ca pierduse pistolul si cutitul in momentul retinerii suspectului.
Va dati seama ca am simtit un fior rece, desi pana in acel moment simteam picaturi de transpiratie pe frunte.
Seful serviciului IC a raportat inspectorului sef evenimentul, iar acesta a ordionat sec :
– Nu va intoarceti la sediu fara pistol !
Era ora 4.45 si de la postul de politie din localitate, situat la patru kilometri de satul de rromi, se auzeau tipetele si agitatia acestora.
Eram toti tensionati si asteptam din moment in moment ca tatal suspectului sa vina sa ne propuna un schimb: pistolul pentru fiul sau.
A trecut cam o ora si nu se intampla nimic, parca se mai stinsese si larma din satul de rromi, era inca intuneric cand ne-am hatarat sa ne intoarcem la domiciliul suspectului sa recuperam armamentul.
De data aceasta am mers pe jos pe campul situat in zona de est a satului, pana in spatele gradinii domiciliului vizat.
Am intrat toti in curte, prin gradina, cu lanternele in maini, si la un moment dat, un coleg a gasit langa putul din curte atat pistolul cat si cutitul mascatului.
Totul a durat cam un minut si jumatate, rromii nu au avut timp sa reactioneze de aceasta data, s-au trezit cand eram la o distanta de cinci, sase sute de metri de locuinta.
Era in jurul orelor sase dimineata cand seful echipei a raportat inspectorului sef ca am incheiat misiunea fara incidente majore.
L-am observat un timp pe agentul de la DPIR, era stapanit de un tremur usor si privea in gol, realizand ce putea sa i se intample in cazul in care nu-si putea recupera armamentul.
Avea o muscatura pe pulpa inferioara a piciorului drept, putin mai jos de tocul pistolului din dotare.
In afara de noi, cei care am participat la descindere si inspectorul sef, nimeni nu a stiut ce s-a intamplat in acea noapte rece de noiembrie.
Cred ca si astazi familia arestatului se intreaba de ce am revenit la domiciliul lor dupa ce le arestasem fiul .
D.D.”
20