mie. dec. 25th, 2024

“Au ieșit cei de la PSD Dâmbovița în conferință de presă să se burzuluiască la PNL DB și la președintele acestora, senatorul Guran, care acum două zile a afirmat că a rupt alianța din județ cu PSD.

Că sunt impotenți (politic), că sunt mincinoși, că dl Cotinescu nu a plătit niciodată gunoiul😅.

Întărâtă-i Doamne!

Niciun cuvânt despre protestele fermierilor și ale transportatorilor!

La întrebările presei legate de taxa pentru deșeuri pentru non-casnici (firme), Corneliu Ștefan iar a mințit prin omisiune. Că vezi doamne firmele sunt rele și nu plătesc și de aceea au fost nevoiți să impună taxa ilegală și discriminatorie(nota mea), pentru că firmele aruncă deșeurile în pubelele cetățenilor ca să nu plătească.

Doar 2800 din 66.000 de firme cică au contract cu un operator!

Pe unii operatori ADI i-a scos din piață ca să creeze un monopol pentru Supercom.

Oare au luat în calcul și firmele care plătesc pe factura Electrica?

Au recunoscut că nu e o decizie perfectă și o vor revizui până la aplicare. Doar că acolo unde consiliile locale au aprobat, ea deja se aplică.

Minciuni electorale! Au văzut că e groasă și acum dau înapoi!”, a precizat Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa, reprezentant al Partidului Reper.