3 mai 2024
Senatorul Dragoş Popescu: “Proiectul ‘Opreşte motorul!’ a trecut de Senat. Este în dezbatere în Camera Deputaţilor”

Senatorul Dragoş Popescu: “Proiectul ‘Opreşte motorul!’ a trecut de Senat. Este în dezbatere în Camera Deputaţilor”

“Proiectul 𝕆𝕡𝕣𝕖𝕤𝕥𝕖 𝕞𝕠𝕥𝕠𝕣𝕦𝕝!a trecut de Senat și se află acum spre dezbatere în Camera Deputatilor, cu un punct de vedere favorabil de la Guvern!

👉 Proiectul de modificare al Codului Rutier în sensul de interzicere a staționării voluntare, de lungă durată cu motorul termic pornit, pe care l-am depus la finalul lui 2023, a trecut zilele trecute de Senat și mai are un hop, Camera Deputaților.

👏 Între timp am obținut susținerea Ministerlui de Interne si Ministerului Mediului, care au susținut și în comisii că măsura este una firească, aplicabilă și în linie cu legislația națională și europeană. Am supus-o și o repet: aceasta este o măsură ce-și propune să corecteze un comportament inadecvat în orașe, acolo unde avem de-a face cu poluare serioasă a aerului și unde în prezent, mii de oameni staționează și câte 40-60 de minute cu motorul termic pornit. Nu am urmărit amendarea, ci mai degrabă conștientizarea cetățenilor să-și oprească motorul atunci când așteaptă în parcări, pe drumuri publice, la școli și spitale, în special. Sper ca și colegii mei deputați să înțeleagă necesitatea acestei măsuri.

Mai jos las câteva informații importante despre proiectul de lege:❓Știați că mașinile cu motor termic, care staționează pe termen lung cu motorul pornit emit mai multe gaze în staționare față de atunci când se află angajate în trafic?📌 Inițiativa a plecat de la părinți și a fost promovată de organizațiile @Parinti de Ciresari și Ecopolis, care au dus campania Oprește Motorul deja la peste 50 de școli și grădinițe din București. 📌 În sectorul 6 din București, Primăria deja a adoptat o hotărâre locală și a montat panouri la toate instituțiile de învățământ!

👉 Gazele emise de motoarele termice sunt extrem de nocive, în special pentru copii, ei fiind mai aproape de sursă și inhalând mult mai mult, față de noi, adulții. Deci dacă vrem copii sănătoși și care trăiesc în mediu curat trebuie să facem și noi, părinții, eforturi. Fac câteva precizări foarte importante despre lege:📌 staționarea voluntară este definită în codul rutier ca fiind considerată staționarea peste 5 minute a vehiculului, nu e vorba în niciun caz de mașinile angajate în trafic, la semafor, cele care așteaptă urcarea sau coborârea pasagerilor;📌 fac excepție de la această regulă toate vehiculele instituțiilor care sunt exceptate și de la alte reguli rutiere (poliție, jandarmerie, ambulanțe, etc), la fel sunt exceptate și anumite vehicule din construcții;📌 este vorba strict de mașinile cu motor termic;📌 amenda pentru abatere este cea mai mică posibilă, pentru că nu e neapărat vorba de dat multe amenzi, cât mai mult este vorba de a schimba comportamente și conștientizarea problemei poluării din orașe, în special în jurul instituțiilor de învățământ și celor sanitare”, spune Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa, reprezentant al Partidului Reper.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial