17 mai 2024
Senatorul Dragoş Popescu: ”Mai respectăm democrația și procesul legislativ sau aplicăm discreționar și nefiltrat voința ANAR?”

Senatorul Dragoş Popescu: ”Mai respectăm democrația și procesul legislativ sau aplicăm discreționar și nefiltrat voința ANAR?”

”Ajuns pe masa procurorilor DNA pentru lucrări intenționat greșit catalogate a fi “în regim de primă necesitate” executate fără acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor și protecției mediului, președintele CJD Xulescu primește direct de la ANAR mesaje din viitor (sau pe românește “dezlegări”) care să-l protejeze de instituțiile cu atribuții de control. “Dezlegarea” e cu dublu efect, privindu-l atât pe respectivul, cât și pe instituțiile în cauză (ABA Buzău Ialomița, GNM Dâmbovița), ajunse și ele pe aceeași masă pentru refuzul categoric de a aplica sancțiunile impuse de legislația în vigoare, iar ca orice act fără probleme juridice, este totalmente lipsit de transparență fiind accesibil doar emitentului, beneficiarului și instituției cu atribuții de control.

“Adresa” în cauză vine din viitorul în care L51/2023 a fost deja adoptată prin votul majoritar al Parlamentului și publicată în MOF, dar actualmente și la data emiterii ei, cu titlu de “dezlegare”, L51/2023 se află la stadiul de proiect de lege făcând turul comisiilor parlamentare inclusiv cea pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic în cadrul căreia activez și în ședința căreia din data de 21.02.2023 somez public reprezentanții de la Administrația Națională Apele Române să prezinte o copie după aceasta. Somația are legătură cu faptul că una dintre noile adiții ce se vrea introdusă în L107/1996 (Legea Apelor) vizează, în mod deloc surprinzător, chiar problemele legale ale președintelui CJD cu execuția acestor lucrări “de primă necesitate” iar adresa în cauză citează cuvânt cu cuvânt textul proiectului de lege de parcă ar fi deja în vigoare.

Domnule ministru Tánczos Barna, mai respectăm democrația și procesul legislativ sau aplicăm discreționar și nefiltrat voința ANAR? Este a doua oară când modificări legislative aflate la stadiul de “proiect” sunt folosite de instituțiile din subordine pentru a-și justifica lipsa de reacție transpusă în neaplicarea de sancțiuni sau lăsarea nesancționată a unor infracțiuni.

PS: pentru necunoscători, pe lângă multe modificări de altfel utile, L51/2023 introduce o mega amnistie mascată atât a infractorilor de drept comun pe infracțiunile de gospodărire a apei (art.93 alin.1; art.93 alin.2 lit.b) cât mai ales a tuturor funcționarilor publici cu atribuții de control din instituțiile ANAR pasibili de a fi trimiși în judecată pentru fapte de omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu în legătură cu lăsarea nesancționată a acestora”, a precizat Dragoș Popescu, senator de Dâmbovița și reprezentant al Partidului Reper.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial